Pentru că avem multe de spus!

.

Un făgărășean a vrut să se sinucidă. A fost transportat la spital


Scene incredibile la Făgăraș, pe strada Negoiu! Un făgărășean a vrut să-și pună capăt zilelor și a ales să facă acest lucru chiar de la geamul său. Orbit de supărare, și-a pus ștreangul de gât și a vrut să sară de la geamul locuinței sale. Din fericire, a fost văzut de un vecin care a sunat imediat la 112.

Din fericire aparținătorii erau în locuință atunci când făgărășeanul amenința că se sinucide, așa că au reușit, într-un final, să îl tragă înapoi în casă. Va fi transportat la spital pentru investigații. „Anunțul la 112 a venit din partea unui făgărășean care a declarat că ecinul lui de bloc, de pe strada Negoiu din Făgăraș, vrea să se sinucidă. La fața locului, din partea ISU Făgăraș s-a deplasat un echipaj de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD. Din fericire colegii pompieri nu au mai intervenit, întrucât bărbatul a fost tras în cxasă de către aparținători, care se aflau și aceștia în apartament. Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital. Va fi evaluat medical“, a declarat maior Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov.

Potrivit polițiștilor, bărbatul se afla în stare de ebrietate. „Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizati cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 58 ani, vocifera de la fereastra apartamentului său din municipiul Făgăraș. La fața locului au intervenit polițiștii care au constatat faptul că bărbatul în cauză nu a suferit leziuni, acesta fiind în stare vădită de ebrietate. Persoana a fost transportată la spital pt investigații medicale suplimentare“, a informat și purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

foto: Info Trafic Făgăraș







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.