La data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 00,00 polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani din com. Șinca, jud. Brașov care conducea un autoturism pe D.C. 5.
La vederea echipajului de poliție, conducătorul auto a încercat să se sustragă verificărilor, trecând de la volanul autoturismului, în portbagaj, ulterior coborând și fugind spre pădure. Polițiștii au pornit pedestru în urmărirea lui, reușind să-l prindă după aproximativ 250 metri.
În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului, sunt expirate.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de”conducere a unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.