Un tânăr din Șinca își caută cu disperare familia biologică!


Un tânăr de 39 de ani, născut în Șinca, își caută cu disperare familia. Emil a fost abandonat în Maternitatea Făgăraș și, între timp, a fost transferat la o casă de copii din Brașov.

S-a născut în 10 mai 1982 și, după ce a fost adoptat, i-a fost schimbată data nașterii în 15 ianuarie 1982. Acesta a scris un mesaj și pe o rețea de socializare, pe pagina The Never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați al României.

,,Numele meu a fost PALL EMIL, m-am născut în ŞINCA (nu este sigur dacă ŞINCA NOUĂ SAU VECHE), județul BRAȘOV, la data de 10.05.1982, după adopție mi-a fost schimbată data nașterii în 15.01.1982. Am fost abandonat în Maternitatea din FĂGĂRAŞ și, între timp, transferat la o casă de copii din Brașov. Numele mamei mele la naștere a fost PALL TEREZA. Doresc să-mi cunosc mama de asemenea și frații și surorile, dacă mai am. Vă rog frumos să DISTRIBUIȚI anunțul meu, poate așa va fi văzut și de familia mea. Mulțumesc foarte mult!”, a scris tânărul.

„The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României” este o pagină de Facebook, creată special, prin intermediul căreia copiii care au fost adoptaţi în străinătate, deveniți acum adulţi, postează mesaje pentru căutarea părinților lor naturali.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.