Pentru că avem multe de spus!

.

UPDATE: animale călcate de tren, la ieșire din Făgăraș. Polițiștii au deschis un dosar penal


foto: Salut Făgăraș

Dacă, inițial, martorii ne spuseseră de aproximativ 20 de oi călcate mortal de tren, polițiștii, aflați la fața locului, ne-au confirmat că, intr-adevăr, este vorba despre animale călcate, dar nu despre oi, ci despre capre.

Potrivit informațiilor primite de la polițiști, 37 de capre au fost călcate mortal de către un tren accelerat care mergea, în această dimineață, spre București.

„În această dimineață, sub pasarela rutieră din zona loc. Mândra, la km 62+300 m a avut loc un incident. În fapt, 37 de animale (capre), ce se aflau în traversarea căii ferate, au fost surprinse și accidentate mortal. Polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Făgăraș continuă cercetările în cadrul unui dosar penal“, ne-a informat agent de poliție Nadia Olaru, IPJ Brașov.

Potrivit unor martori, trenul a staționat doar câteva minute după impact, iar apoi și-a urmat traseul către București. Victime omenești nu au fost.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.