USR își alege în luna iunie noul președinte. Făgărășeanul Irineu Darău îl susține pe Dominic Fritz


Iunie este luna în care USR va alege un nou președinte, după demisia Elenei Lasconi. Potrivit statutului formaţiunii, preşedintele USR este ales prin vot direct şi secret, pe o platformă securizată online, de către toţi membrii partidului.

Dominic Fritz, primarul de la Timișoara, este susținut pentru această funcție de către senatorul Irineu Darău.

,,Prioritatea USR acum este aceea de a participa la guvernare, iar miza aceasta ne ocupă foarte mult timp și energie. Apoi vin dorința și angajamentul de a ne apuca de o reformă internă în USR și de creșterea partidului. Printre lucrurile reformei se numără alegerea președintelui partidului pe următorii patru ani. În această privință îmi arăt susținerea față de Dominic Fritz, care mi se pare persoana cea mai potrivită pentru a fi acolo. Obiectul nostru principal este acum extern partidului, de aceea nu deschidem multe ,,șantiere” interne, însă cu siguranță vom ajunge și acolo. Ar fi foarte multe lucruri interne asupra cărora trebuie să ne aplecăm când va venti timpul. Amintesc, de pildă, statutul partidului, care este din 2017 și ar trebui actualizat”, a precizat senatorul Irineu Darău.

 

Biroul Naţional al USR a stabilit calendarul alegerilor interne pentru alegerea noului preşedinte al partidului:

29 mai – 2 iunie 2025 — Perioada de depunere a candidaturilor

11 – 13 iunie 2025 — Desfășurare Tur 1 (vot electronic)

14 – 15 iunie 2025 — Centralizare rezultate Tur 1 și setare Tur 2

16 – 18 iunie 2025 — Desfășurare Tur 2

Președintele va fi ales până la Congresul partidului din data de 21 iunie 2025.

În prezent, funcția de președinte interimar este deținută de Dominic Fritz, prim-vicepreședinte al partidului.

 

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.