Va apărea o stațiune cu numele Mamaia Nord


Ministrul Economiei Ştefan-Radu Oprea a anunțat că va apărea o nouă stațiune pe litoralul românesc, foarte aproape de Năvodari, iar actele au fost deja semnate.

Potrivit Antena 3, ministrul Economiei Ștefan-Radu Oprea a semnat, luni la Năvodari, avizul de înființare a Organizației de Management al Destinației (OMD) ,,Stațiunea Mamaia Nord” și l-a înmânat primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru.

Prin această decizie, Stațiunea Mamaia Nord va fi obiectiv separat de investiții.

Primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, a transmis că OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă oficializarea parteneriatului puternic dintre operatorii din turism de pe litoral şi Primăria Năvodari.

,,Am demarat înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord încă din anul 2021, însă modificările legislative ulterioare ne-au pus în situaţia de a relua anumite etape procedurale. Dar, cel mai important, astăzi am primit oficial, din partea domnului ministru Ștefan Radu Oprea, avizul Ministerului Economiei şi Turismului pentru înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord, ceea ce înseamnă că staţiunea noastră de suflet are de acum toate pârghiile pentru a se dezvolta şi a creşte. (…) OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă, în egală măsură, accesul la fonduri europene pe care Primăria, ca autoritate publică locală, nu le putea accesa”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru.

În prezent, România are 15 OMD-uri locale, unul judeţean, precum şi unul regional.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.