Veşmântul Cuvioasei Parascheva, la biserica din cimitir!


Un veșmânt al Cuvioasei Parascheva a fost adus spre închinare credincioşilor la biserica din cimitir. Acesta se afla în lăcaşul de cult încă se aseară şi va rămâne aici până marţi dimineaţa.44060607_1131227787025865_5701144996074225664_n

,,Programul de închinare la Biserică este cel obișnuit: dimineața între 8.00-9.00 și seara între 18.00-19.00. Veșmintele în care a fost îmbrăcat trupul Cuvioasei o aduc mai aproape de noi, cei care nu am putut ajunge la trupul ei”, a afirmat preotul paroh Gheorghe Malene, d ela Bisercia ,,Adormirea Maicii Domnului”.

Sfânta Parascheva este pomenită în calendarul ortodox în data de 14 octombrie. În România, în preajma acestei zile se organizează cel mai mare pelerinaj relegios din ţară. Zeci de mii de creştini merg la Iaşi pentru a săruta moaştele Sfintei.

Cum au ajuns în România moaștele Sfintei Parascheva

A fost îngropată ca o străină, pentru că nimeni nu ştia cine era. După mult timp, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite întregi şi neputrezite, fiind depuse în Biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, pentru închinare şi cinstire.

În anul 1235, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, iar pentru o vreme au fost duse la Belgrad. În 1521, sfintele moaşte au ajuns la Constantinopol, fiind răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică, şi au fost aşezate pentru început în Biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. În urma transformării acesteia în geamie, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) şi Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).

După 120 de ani, ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc

În anul 1641, după ce domnul Moldovei Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, patriarhul Partenie I, împreună membrii Sinodului, au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva.

Racla cu sfintele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost aşezate în Biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului, în 13 iunie 1641. Au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a lăcaşului, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, a izbucnit un incendiu care s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi s-a constatat că moaştele au rămas neatinse, deşi totul era scrum în jur.

Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost astrămutate în noua Catedrală mitropolitană, care a fost sfinţită la 23 aprilie 1887.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.