Veste bună. Cresc temperaturile!


 

Cloudscape at sunrise

Cloudscape at sunrise

Meteorologii prognozează, în următoarele două săptămâni, un regim termic relativ normal pentru această perioadă, cu temperaturi ce se vor încadra între 20 şi 24 de grade Celsius, dar şi cu intervale de precipitaţii, la început moderate cantitativ, iar după data de 21 mai sub formă de averse, în majoritatea regiunilor, arată estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabile pentru intervalul 16-29 mai şi publicate luni.
În Transilvania, la începutul intervalului, vremea va fi mai rece decât în mod normal, cu o medie regională a maximelor termice de 13 – 17 grade, iar a minimelor nocturne de la două până la 6 grade. Din data de 20 mai şi până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni, valorile de temperatură vor fi în creştere, apropiindu-se de cele climatologic specifice perioadei. Media temperaturilor maxime va fi de 20 – 22 de grade şi a celor minime de 5 – 9 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, temporar se vor semnala averse, posibil moderate cantitativ la început şi din nou în cea de-a doua săptămână.
La munte, primele patru zile ale intervalului, vor fi caracterizate de o vreme rece, cu o medie de 6 grade a temperaturilor maxime şi în jur de -1 grad a celor minime. Apoi, vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară şi treptată, astfel că în cea de-a doua săptămână regimul termic se va încadra în limitele normale ale perioadei şi va fi relativ constant, cu maxime, în medie, de 13 grade şi minime în jur de 5 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, iar în primele zile acestea vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local şi temporar se vor înregistra cantităţi de apă mai importante.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.