Ziua Culturii va fi sărbătorită la Făgăraş prin două spectacole


Ziua Culturii Naţionale este marcată în fiecare an, începând din 2011, la 15 ianuarie, data aleasă fiind aceea a naşterii poetului naţional nostru, Mihai Eminescu.

La 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, actul normativ întrunind 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie ca fiind Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010 şi în aceeaşi lună a fost publicată Legea 238-2011 în Monitorul Oficial.

La Făgăraş, această zi va fi marcată de Casa de Cultură.

,,Pe 15 ianuarie 2025, Ziua Națională a Culturii va fi sărbătorită în Făgăraș prin două spectacole speciale oferite de Trupa de teatru ,,Thalia” a Casei de Cultură: La ora 12.00, spectacolul ,,Rochii și ferestre pentru suflet” va fi dedicat elevilor de la Liceul Teologic Ortodox ,,Sf. Constantin Brâncoveanu”. La ora 18.00, în Crama Cetății Făgăraș, publicul este invitat să participe la ,,O seară cu Thalia”, un eveniment ce promite o atmosferă specială și momente artistice deosebite. Aceste spectacole evidențiază contribuția teatrului local la promovarea culturii naționale”, a declarat Diana Gribincea Popa, managerul Casei de Cultură.

Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. În Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităţilor acestei ţări.

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.