70.000 de euro au fost direcționați către Colegiul Național ,,Doamna Stanca”, în cadrul amplului proiect ROSE


”Viitorul nostru, responsabilitatea noastră” este subproiectul finanțat în cadrul amplului proiect ROSE de către Colegiul Național ,,Doamna Stanca”.  70.000 euro au fost direcționați către Colegiul Național ”Doamna Stanca”.

Proiectul privind învățământul secundar superior- ROSE (Romania Secondary Education) este derulat de Ministerul Educației și Cercetării, în perioada 2017-2021, derulat la Făgăraș, fiind finanțat printr-un împrumut de la Banca Mondială, ratificat prin legea 234/2015. Este cel mai complex și mai util proiect educațional românesc, pentru că axa lui de intervenție este exact punctul nevralgic al educației românești. Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ratei de promovare a Examenului de Bacalaureat, pentru o mai bună integrare socio-profesională și accesul la învățământul terțiar, ,,țintă strategică nr. 2 a Planului de Dezvoltare Instituțională al Colegiului. Am propus un sistem integrat de activități, în deplină concordanță cu nevoile grupului țintă, având drept scop crearea unui cadrul educațional competitiv și calitativ. Activitățile propuse, realiste și fezabile în corelație cu resursele și obictivele proiectului și nevoile identificate în etapele de consultare, internă și cu comunitatea, ale instituției noastre și ale grupului țintă, timp de 4 ani, au cuprins printre altele: activități remediale, de consiliere, îndrumare și orientare vocațională, și activități de dezvoltare personală”, declară directorul Colegiului Național ,,Doamna Stanca”, prof. Corina Drăgoiu.

177.000 lei, alocați activităților de pregătire și pedagogice, renovarea și dotarea cu mobilier complet a unei săli de clasă, 35 de laptopuri, 6 table interactive, 2 sisteme de videoconferință, rata abandonului școlar – 0 % anual și rata participare la Bacalaureat – 100% / anual. Acestea sunt concluziile trase în urma proiectului Rose, implementat de Colegiul Național ,,Doamna Stanca”.

În cei 4 ani de muncă susținută a elevilor din clasele IX-XII și a cadrelor didactice implicate, între 2017 și 2021, promovabilitatea la Bacalaureat, în sesiunile iunie- iulie si august –septembrie, promotia curentă/elevi ROSE a fost de 90% în primul an, 94% în al doilea an, 92% în al treilea an și 100% în al patrulea an.

,,Proiectul ROSE a fost elaborat luând în considerare principalul obiectiv strategic național al României de asigurare a unei piețe a muncii incluzive și eficiente prin educație și formarea de competențe. Proiectul ROSE face parte din Programul Național al MENCȘ „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” și contribuie la strategia MENCȘ de reducere a părăsirii timpurii a școlii în învățământul primar și secundar, la creșterea participării la activități de învățare pe tot parcursul vieții și la îmbunătățirea oportunităților în învățămîntul terțiar pentru populația României”, a mai declarat prof. Corina Drăgoiu.

Echipa de implementare a proiectului

Echipa de implementare a proiectului a fost formată din: prof. Drăgoiu Corina, coordonator grant; prof. Popa Adriana, responsabil financiar, Ghețea Alina, responsabil activități pedagogice și de sprijin, profesori de specialitate, din cadrul Colegiului Național ”Doamna Stanca”, prof. Frîncu Roxana, prof. Graură Adelina, prof. Arsu Adriana, prof. Lupu Adina, prof. Ghizdavu Simona, prof. Popa Liana, prof. Nan Mihaela, prof. Antinie Daniela, prof. Aron Simona, prof. Stanciu Cornelia, care au desfășurat activitățile de intervenție pedagogică, pe domenii: limba și literatura română, limbi străine, matematică, geografie, istorie, precum și activități de dezvoltare personală.

Regretul echipei a fost imposibilitatea realizării segmentelor de interacțiune directă (vizite de studii) cu Universitațile din țară, aceasta din cauza situației pandemice apărute. Iar cea mai mare satisfacție a echipei a fost sentimentul datoriei împlinite, susținut de reușita școlară a elevilor ROSE.

,,Pentru orice profesor de limba română, a găsi sensuri și semnificații, a da interpretări cuvintelor, este o tentație mult prea puternică. Așadar, ce a însemnate ROSE? Dincolo de cifre, statistici și obiecțiune, acesta a fost un proiect sensibil și frumos, așa cum reiese atât de potrivit din acronimul său. Apropierea dintre simbolul florii de trandafir și tinerii liceeni care au nevoie de îndrumare, nu e greu de făcut.
Întâlnirile, în cadru informal, discuțiile captivante, revelațiile privind reușita și încrederea în sine, au constituit o experiență benefică deopotrivă pentru elevii și profesorii care au participat la proiect. Cu fiecare întălnire, am avut cu toții satisfacția de a adăuga, asemeni unor ”petale ale rozei”, elementele necesare pregătirii unor tineri aflați la începutul drumului maturizării”, a declarat prof. Roxana Frîncu, profesor, specialitatea limba și literatura română, Colegiul Național ,,Doamna Stanca”.
,,În ceea ce privește activitățile desfășurate la disciplina Geografie- activități remediale pentru clasa a XII-a, în cadrul Proiectului ROSE împreună cu grupele de elevi de la profilul filologie / științe sociale, au urmărit creșterea precum și îmbunătățirea performanței la examenul de Bacalaureat. La sfârșitul fiecărui an școlar s-a putult observa o îmbunătățire a notelor la bacalaureat la disciplina Geografie, fapt ce a contribuit și la creșterea ratei de promovare a examenului de Bacalaureat. Activitățile desfășurate în cadrul intâlnirilor lunare, au avut la bază materiale didactice auxiliare precum teste, hărți și proiecte pptx care au venit în ajutorul elevilor pentru dezvoltarea competențelor specifice și au dus la îmbunătățirea rezultatelor elevilor pe parcursul liceului și la examenul de Bacalaureat”, a spus prof. Stanciu Cornelia, profesor, specialitatea geografie, Colegiul Național ,,Doamna Stanca”.
,,Pentru mine experiența ROSE a însemnat nu doar aprofundarea cunoștințelor, ci și stabilirea unei legături emoționale cu profesorii. A fost interesantă, utilă, bine primită de elevi”, a declarat Bibiboacă Elena, elevă în clasa a XII-a D.
,,Proiectul ROSE a constituit un ajutor binevenit în condițiile în care pregătirea pentru Bacalaureat este dificilă și poate produce nesiguranță. Am avut ocazia să ne punem la punct cunoștințele, ideile, abordarea subiectelor și pentru acestea le mulțumim profesorilor implicați”, a spus Murariu Alexandru, elev în clasa a XII-a D.

Proiectul ROSE

Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project – ROSE), în valoare totală de 200 de milioane de euro, este finanțat integral de BIRD, în baza Legii nr. 234/2015 pentru ratificarea Acordului de Împrumut (Proiectul privind învățământul secundar) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 757/12.10.2015). Proiectul este implementat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE). ROSE face parte din Programul Național al MEC „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” (aprobat prin Hotărârea Guvernului 251/2015) și contribuie la atingerea obiectivelor stabilite prin strategia de reducere a părăsirii timpurii a școlii și la îmbunătățirea oportunităților de participare în învățământul terțiar, pentru populația României. Obiectivele de dezvoltare ale ROSE sunt îmbunătățirea tranziției de la liceu la învățământul terțiar și creșterea gradului de retenție în primul an de studii universitare, în instituțiile finanțate în cadrul proiectului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.