Gheorghe Sucaciu, mesaj pentru elevii din Făgăraș, la început de an școlar


  • Noul an școlar a început astăzi, 7 septembrie, iar elevii din Făgăraș s-au întors în bănci.
  • Cu acest prilej, primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, le-a transmis un mesaj tuturor copiilor și adolescenților, dar și celor care pășesc pentru prima dată într-o școală, în clasa pregătitoare.

Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, le-a transmis elevilor mult succes în anul școlar 2026–2027 și le-a urat să aibă parte de rezultate frumoase și de cât mai multe momente de care să își amintească cu drag. „Vă doresc tuturor mult succes în anul școlar 2026–2027! Să aveți parte de rezultate frumoase și de cât mai multe momente de care să vă amintiți cu drag! Aveți curaj să puneți întrebări, să încercați lucruri noi, să greșiți și să învățați din greșeli. Fiecare zi de școală este o cărămidă pusă la temelia viitorului vostru. Recunosc că abia aștept să văd centrul Făgărașului animat de tinerii care, după festivitățile de deschidere, vor veni cu zâmbetul pe buze în piațete și pe promenada din jurul cetății, pentru a-și împărtăși cele mai frumoase amintiri din vacanță și pentru a socializa. Mult succes, dragi elevi! Un an școlar minunat vă doresc tuturor!”, a transmis Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

Începutul noului an școlar vine și cu emoții pentru copiii care intră pentru prima dată pe porțile școlii. Primăria Făgăraș continuă și în acest an proiectul „Primul ghiozdan”, prin care pregătește 325 de pachete pentru copiii care intră în clasa pregătitoare. Fiecare pachet cu rechizite are o valoare de 200 de lei, iar acestea sunt destinate copiilor care pășesc pentru prima dată în sala de clasă. „Ne dorim ca fiecare copil să înceapă școala cu bucurie, cu emoții frumoase și, bineînțeles, cu toate cele necesare pentru primele lecții. Prin proiectul ,,Primul ghiozdan” venim în sprijinul celor mai mici școlari ai orașului și le oferim un început de școală mai frumos și mai ușor”, transmite Primăria Făgăraș. Proiectul se adresează elevilor din clasa pregătitoare, cunoscută și drept clasa 0. În total, în acest an au fost pregătite 325 de pachete cu rechizite.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.