82 de percheziții domiciliare în Brașov, Alba Iulia, Galați, Craiova și Cluj Napoca. Domeniul vizat: trafic de droguri de risc


Peste 150 de persoane sunt căutate miercuri dimineață în 12 județe, pentru a fi duse la audieri în mai multe dosare de trafic de droguri în care au loc simultan 82 de percheziții.

Procurorii DIICOT și ofițerii antidrog desfășoară o acțiune simultană în mai multe dosare de trafic de droguri. Sunt vizate patru rețele care distribuie droguri, în special marijuana și substanțe psihoactive. Anchetatorii au informații că aceste rețele aveau legătură între ele pentru a distribui substanțele interzise.

Rețelele acționau în zona centrală – în Cluj, Alba, Sibiu, în nord – Satu Mare și Maramureș, și în est – în Galați și Brăila. Au fost emise peste 150 de mandate de aducere pentru persoane care sunt suspectate în aceste dosare și care vor fi audiate. Încă de la primele ore, anchetatorii au găsit o importantă plantație de cannabis, amenajată în subsolul unei case, dar și importante sume de bani – în lei și euro.

Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiști din cadrul BCCO Alba-Iulia, BCCO Cluj-Napoca, BCCO Galați, BCCO Tg. Mureș, BCCO Oradea, BCCO Brașov, BCCO Timișoara, SCCO Sibiu, SCCO Satu-Mare, SCCO Harghita, SCCO Maramureș, SCCO Sălaj, SCCO Bistrița – Năsăud și SCCO Arad, la percheziții participând și efective din cadrul Jandarmeriei Române.

Acțiunea beneficiază de suportul Biroului Tehnic din cadrul DIICOT și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.