A fost semnat contractul pentru modernizarea şcolii din Sâmbăta de Sus


Şcoala Gimnazială Sâmbăta de Sus

Şcoala Gimnazială Sâmbăta de Sus

O firmă sibiană a câştigat licitaţia pentru lucrările de modernizare a Şcolii Gimnaziale din comuna Sâmbăta de Sus.

,,Am semnat contractul de achiziţie în valoare de 1.512.201 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 287.318 lei. Câştigătorul licitaţiei are un termen de 3 luni pentru proiectare şi un termen de 21 de luni pentru execuţie, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor”, a declarat edilul Vasile Andreaş.

Până la ora aceasta a fost emis certificatul de urbanism de către Primăria comunei Sâmbăta, iar acum se derulează etapa de procurare a avizelor necesare lucrării.

,,Modernizarea şcolii presupune extinderea construcţiei prin realizarea unor grupuri sanitare la etaj peste cele existente la parter. De asemenea, se amenajează o anexă alipită de corpul central în spaţiu de depozitare şi cameră pentru centrala termică. Modernizarea prevede şi recompartimentarea clădirii, demolarea, relocarea şi refacerea scărilor din holul central, repararea zidăriei, a tencuielilor, înlocuirea pardoselii, înlocuirea tâmplăriei din lemn cu termopan. Contractul mai prevede şi realizarea instalaţiei de alimentare cu apă, refacerea trotuarelor din jurul şcolii şi amenajarea curţii interioare”, a declarat Anca Antinie, consilierul primarului Andreaş.

Potrivit directorului şcolii, prof. Adina Moldovan, la încheierea anului şcolar unitatea de învăţământ din comună număra 142 de copii, dintre care 92 sunt elevi, iar ceilalţi sunt prichindei de grădiniţă.

inchirieri ecoterm







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.