A fost votat bugetul local al comunei Recea. Care sunt prioritățile


La începutul acestei săptămâni, bugetul local al comunei Recea a fost aprobat de către consilieiri locali în cadrul ședinței de Consiliu Local. Edilul comunei, Ioan Bărgăoanu, spune că bugetul este mai mic față de anii trecuți. Dar, chiar și așa, a alocat peste 60% din fonduri pentru dezvoltare.

,,Ne confruntăm cu numeroase provocări, însă, pas cu pas, ne propunem să finalizăm proiectele în derulare, chiar și cu resurse financiare mai limitate. Ne concentrăm pe atragerea de fonduri europene și pe aplicarea la fiecare program de finanțare disponibil. Cu un buget limitat, dar cu o strategie bine definită, ne propunem să asigurăm dezvoltarea comunei și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru toți locuitorii’’, a declarat primarul comunei Recea, Ioan Bărgăoanu.

Ioan Bărgăoanu, primar comuna Recea

Prioritățile acestui an includ continuarea proiectelor de apă și canalizare, aflate în desfășurare pe raza comunei, implementarea proiectului „Modernizare drum comunal DC69“, pentru care s-a semnat deja contractul de execuție, asigurarea cofinanțărilor necesare pentru proiectele existente. De asemenea, se dorește realizarea documentațiilor necesare pentru accesarea fondurilor europene și guvernamentale, inclusiv studii de fezabilitate și proiectare pentru eficientizarea energetică a Școlii Recea, precum și actualizarea studiilor pentru extinderea și racordarea rețelei de canalizare în satele Dejani, Gura Văii și Iași.

În plus, bugetul prevede finanțarea unei stații de încărcare electrică pentru microbuzele școlare, construirea unei capele mortuare la Berivoi, achiziția fostei școli din Gura Văii, aflată în proprietatea parohiei greco-catolice, pentru amenajarea unei capele mortuare sau organizarea primei ediții a „Zilelor Comunei Recea“, care va avea loc pe 24 august.

Totodată, au fost prevăzute fonduri pentru pietruirea drumurilor neasfaltate, odată ce firmele de construcții vor finaliza lucrările la rețelele de apă și canalizare.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.