Academia de tenis, ,,pe tușă”. Cinci consilieri au zis ,,pas” investitorului


O altă investiție este pe punctul de a nu mai fi realizată. Este vorba despre o bază de tenis pe care un investitor dorește să o construiască în Parcul Regina Maria. Întrucât la ședința de Consiliu Local din luna iunie aleșii locali i-au solicitat antrenorului de tenis să revină şi cu un plan scris pentru a vota un proiect de concesionare teren, acesta a revenit la ultima ședință, respectiv joi, 28 iulie, cu explicații, dar și cu dorința de a concesiona acel teren pentru o perioadă de 25 de ani.

Și de această dată consilieri din PNL (Lucian Cupu, Dobrea Adina), USR (Paicu Cristina, Crăciun Monica) și consilierul Johannes Klein (FDGR) s-au abținut de la vot.

,,Ca de obicei, grupurile PNL și USR s-au opus unei investiții destul de importante în municipiul Făgăraș. Un investitor care dorește să facă o academie de tenis, a venit, ne-a solicitat sprijinul pentru a plăti chiria, de a concesiona un teren pentru această investiție, iar grupurile PNL și USR s-au împotrivit pentru a scoate la licitație acest teren. Eu sper ca în viitorul apropiat să rezolvăm această problemă, să se înțeleagă lucrurile și să dăm drumul la procedura de licitație, ca acel investitor să poată investi în zona Parcul Maria”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Antrenorul de tenis profesează în prezent în Bucureşti, A lucrat ca antrenor de tenis la Londra în ultimii 10 ani, la două cluburi de tenis. Este căsătorit cu o făgărăşeancă şi spune că datorită ei şi-a petrecut în ultimul timp weekendurile în Făgăraş. Investitorul dorește un teren în Parcul Regina Maria în suprafață de 2.457 mp, unde se dorește a se realiza două terenuri de tenis, grupuri sanitare, vestiare, spaţii de depozitare şi duşuri. Valoarea investiţiei iniţiale va fi undeva la minim 50.000 de euro. În primii 3 ani baza va funcţiona vara şi iarna activitatea acolo va fi suspendată, iar apoi, în funcţie şi de sponsori, se va face o bază permanentă.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.