Marile magazine din România reduc consumul de energie. Aerul condiționat și reclamele intră pe lista măsurilor


  • Marile lanțuri de magazine din România au început să aplice măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică.
  • Printre acestea se află limitarea utilizării aerului condiționat, oprirea reclamelor luminoase pe timpul nopții și montarea unor uși la vitrinele frigorifice.

Companiile membre ale Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) au anunțat un plan prin care vor să contribuie la protejarea sistemului energetic național, fără să afecteze condițiile oferite clienților. Una dintre primele măsuri adoptate în magazine vizează reducerea consumului instalațiilor de climatizare. În același timp, iluminatul publicitar este oprit pe timpul nopții. Marile rețele comerciale folosesc deja mai multe tehnologii care permit reducerea consumului de energie. Printre acestea se află iluminatul cu LED și sistemele care reglează automat intensitatea luminii în funcție de nivelul de lumină naturală.

Magazinele folosesc și senzori de temperatură pentru controlul instalațiilor de climatizare. Astfel, consumul de energie poate fi redus, fără ca temperatura din spațiile comerciale să afecteze confortul clienților.

O altă măsură importantă vizează instalațiile de frig alimentar. Retailerii au început să monteze uși la vitrinele frigorifice și la echipamentele de refrigerare, pentru a limita pierderile de energie și pentru a crește eficiența sistemelor. În spațiile administrative și în zonele de tip back-office sunt instalați senzori de prezență. Aceștia permit reducerea consumului de electricitate atunci când încăperile nu sunt folosite.

Unele companii au investit și în panouri fotovoltaice, care produc energie pentru propriul consum. Reprezentanții AMRCR spun că măsurile sunt voluntare și urmăresc reducerea presiunii asupra sistemului energetic național.

Membrii AMRCR conștientizează responsabilitatea pe care o au față de comunitățile în care își desfășoară activitatea. Prin aceste măsuri voluntare, ne propunem să contribuim activ la reducerea presiunii pe sistemul energetic național, asigurând în același timp continuitatea fluxului comercial, în condiții de deplină siguranță și confort pentru consumatori”, au transmis reprezentanții organizației.

Măsurile sunt aplicate în contextul eforturilor marilor consumatori de energie de a reduce consumul și de a utiliza mai eficient resursele disponibile.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.