O persoană a fost transportată la spital în această dup-amiază, după ce a fost implicată într-un accident petrecut pe DN1, la ieșire din Dridif spre Voila.
,,La data de 25 noiembrie, pe DN1, în zona km 241, pe raza localității Dridif, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată cu privire la un acccident rutier. Polițiștii sosiți la fața locului, au stabilit că accidentul rutier s-a produs în urma coliziunii a două autoturisme, acestea fiind avariate, iar unul dintre conducătorii auto, implicați în accident, a necesitat sprijin medical, fiind preluat și transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate’’, au spus reprezentanți ai IPJ Brașov.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub coordonarea procurorului de caz.