Accident cu trei victime pe drumul județean 104C, în localitatea Săsciori. Trafic îngreunat


  • Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în această seară, pe DJ 104C, în localitatea Săsciori.

foto: Info Trafic Făgăraș

În eveniment au fost implicate două autovehicule. Victimele, aflate în interiorul acestora, au suferit leziuni corporale și primesc îngrijiri medicale la fața locului. Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul. Circulația rutieră este a fost blocată, însă a fost reluată după finalizarea verificărilor și degajarea carosabilului.

,,În accident au fost implicate doua autovehicule, iar în urma producerii, trei persoane, ocupante în autovehicule, au suferit leziuni corporale, pentru care se acordă sprijin de specialitate. În cauză, urmează a se stabili modul în care s-a produs accidentul, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea cercetărilor’’, a declarat Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor aflați la fața locului.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.