Adriana se luptă cu o boală nemiloasă. Salvarea ei este o intervenție chirurgicală, iar noi o putem ajuta!


Viața unei făgărășence a luat o turnură neașteptată acum mai bine de un an, după ce a descopetit că suferă de o boală nemiloasă: carcinomatoză peritoneală, iar de atunci se luptă cu boala. După luni întregi de tratamente dure, atunci când părea că a învins, boala a recidivat. Iar acum, salvarea ei este o operație HIPEC, o intervenție chirurgicală foarte costisitoare, în jur de 16.000 de euro, bani pe care familia nu îi are.

Și aici putem interveni noi!

,,Colega noastră, Adriana Panucza, are nevoie de ajutorul nostru! Adriana, cunoscută de mulți făgărășeni, după ce timp de 16 ani i-a întâmpinat zi de zi la Librăria Birotex, trece prin momente grele ale vieții. În urmă cu mai bine de un an, a primit un diagnostic crunt: carcinomatoza peritoneală, iar de atunci se luptă cu boala. Au urmat luni întregi de tratamente dure, chiar și o operație și deși părea că a învins, boala a recidivat. Acum, salvarea este o operație HIPEC, la un spital privat din Brașov. Și acest pas este unul greu, pentru că intervenția costă în jur de 16.000 de euro, iar familia nu dispune de toată suma. Cine dorește să-i ușureze această luptă, poate să ajute familia cu o sumă de bani’’, au scris pe o rețea de socializare prietenii ei.

Pe numele ginerelui , a fost deschis un cont, unde cei care o cunosc, dar și făgărășenii de bine și nu numai pot dona, pentru ca Adriana să poate beneficia de această intervenție și să se întoarcă cu bine acasă, la familia ei.

RO53INGB0000999905926851- cont in lei

RO23INGB0000999913700874 – cont in euro

pe numele Vechiu Bogdan Daniel

Carcinomatoza peritoneală reprezintă diseminarea cancerelor abdominale și extra abdominale la nivelul seroasei peritoneale (peritoneu parietal și peritoneu visceral). A fost considerată mult timp ca fiind o boală terminală, pacienții având indicație de chimioterapie paliativă sau doar de terminal-care.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.