Afaceri noi în Țara Făgărașului, cu sprijin european pentru antreprenori


  • Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Țara Făgărașului pregătește programe de finanțare dedicate antreprenorilor, cu scopul de a susține afaceri durabile, bazate pe resurse locale și capabile să creeze locuri de muncă pentru locuitorii regiunii.

Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Țara Făgărașului include dezvoltarea mediului de afaceri printre direcțiile sale strategice și urmărește transformarea fondurilor europene în investiții cu impact economic pe termen lung. Programele de finanțare destinate antreprenorilor au ca obiectiv dezvoltarea unor inițiative viabile, care să contribuie la creșterea economiei locale și la valorificarea potențialului Țării Făgărașului. Viitorii beneficiari vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, elaborarea planurilor de afaceri și pregătirea proiectelor necesare accesării finanțărilor.

Un element important al programelor îl reprezintă utilizarea resurselor locale și dezvoltarea unor afaceri care să rămână ancorate în comunitate. Proiectele finanțate vor avea prioritate dacă folosesc resursele materiale existente în Țara Făgărașului și creează locuri de muncă pentru locuitorii din regiune. Totodată, una dintre condițiile programelor prevede ca persoanele angajate în aceste afaceri să provină din Țara Făgărașului, astfel încât investițiile să contribuie direct la dezvoltarea comunităților locale și la reducerea migrației forței de muncă.

Viziunea asociației este de a susține afaceri durabile, care să își continue activitatea și după încheierea perioadei de finanțare și să contribuie constant la dezvoltarea economică a microregiunii. Cei interesați pot afla informații despre oportunitățile de finanțare și sesiunile de informare pe pagina de Facebook a ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului. Articolul a fost redactat în cadrul proiectului „Sprijin pentru operaționalizarea și consolidarea capacității administrative a ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului în scopul îmbunătățirii capacității de gestionare corectă și transparentă a fondurilor FEDR, FC, FSE+ în implementarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a teritoriului”, cod SMIS 321875.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2021–2027. Valoarea totală a proiectului este de 9.040.798 de lei, din care 4.759.681,15 lei reprezintă cofinanțare nerambursabilă din Fondul Social European Plus, iar 4.281.116,85 lei reprezintă cofinanțare nerambursabilă din bugetul național. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului la adresa contact@itimtf.ro sau pe site-ul www.itimtf.ro.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.