Pentru că avem multe de spus!

.

Agent șef de poliție Sirițeanu Marius-Nicolae, din cadrul Poliției Orașului Victoria, a încetat din viață! Avea doar 39 de ani


Agent șef de poliție Sirițeanu Marius-Nicolae, din cadrul Poliției Orașului Victoria, a încetat din viață! Avea doar 39 de ani! Anunțul a fost făcut de polițiștii din Braov!

Agentul șef de poliție Sirițeanu Marius-Nicolae a absolvit în anul 1999 școala de subofițeri, profil poliție, fiind repartizat să desfășoare activități în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov încă de la începutul profesiei de polițist. De-a lungul carierei, acesta a îndeplinit activități în domeniul ordinii publice și poliție rutieră, iar din anul 2008 și până în prezent, a activat în rândul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Victoria.

De asemenea, el făcea parte și din Comisia de circulație a orașului Victoria.

Potrivit apropiaților, acestuia i s-ar fi făcut rău zilele trecute și a ajuns la spital. Agentul șef a decedat pe patul de spital.

Inspectoratul de Poliție al județului Brașov deplânge moartea fulgerătoare al tânărului polițist. „Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru instituția noastră. Inspectoratul de Poliție Județean Brașov transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.

Dumnezeu să îl odihnească!







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.