Alte șase locuințe din cartierul Combinat, aprobate pentru vânzare către chiriași


  • Alte șase locuințe din cartierul Combinat din Făgăraș au fost aprobate pentru vânzare către familiile care locuiesc în acestea.
  • Decizia a fost luată în ședința Consiliului Local de joi, 29 octombrie 2026.
  • Imobilele se află pe strada Dulgherului nr. 2, iar demersul le oferă chiriașilor posibilitatea de a deveni proprietari.

Procesul de vânzare a locuințelor din cartierul Combinat continuă, după mai mulți ani de demersuri pentru clarificarea situației juridice a imobilelor. Proiectul a început în 2015, iar demersurile de vânzare au continuat în anii următori, prin colaborarea dintre Primăria Municipiului Făgăraș și Asociația Partida Romilor Pro-Europa. Până acum, aproape 80 de locuințe au fost cumpărate de chiriași, iar aprobarea celor șase imobile de pe strada Dulgherului reprezintă un nou pas pentru familiile care își doresc să devină proprietare.

„În ședința Consiliului Local din 29 octombrie 2026 s-a aprobat vânzarea a șase locuințe din cartierul Combinat, de pe strada Dulgherului nr. 2. Este o continuare firească a unui demers început în 2016, de către Primăria Municipiului Făgăraș și Asociația Partida Romilor Pro-Europa. Până acum aproape 80 de locuințe au fost cumpărate de chiriași, iar acum se mai adaugă încă șase. Le mulțumesc tuturor celor din Primăria Municipiului Făgăraș pentru sprijin și pentru felul în care tratează nevoile oamenilor din Combinat”, a declarat Ionuț Androne.

Proiectul „Legalizarea așezărilor locuite de romii din municipiul Făgăraș” a fost lansat în 2015 și a avut o valoare de 65.000 de lei, cu o contribuție de 10% din partea solicitantului. Acesta a urmărit întocmirea documentelor cadastrale și a extraselor de carte funciară pentru aproape 200 de familii din cartierul Combinat, care locuiesc în 28 de imobile. Proiectul a fost derulat de Asociația Romilor din Făgăraș, în parteneriat cu Primăria Făgăraș, cu finanțare de la Agenția Națională pentru Romi. Prin acest demers, familiile care au plătit ani la rând chirie către Primăria Făgăraș au posibilitatea să cumpere locuințele în care trăiesc și să investească în propriile case. Procesul presupune și costuri pentru evaluarea imobilelor și pentru documentațiile necesare.

Un proiect asemănător se află în derulare pe strada Salcâmului, unde sunt vizate 50 de locuințe. Potrivit reprezentanților Partidei Romilor, un demers similar este avut în vedere și pentru cartierul Galați. Legalizarea locuințelor permite clarificarea situației juridice a imobilelor și oferă familiilor posibilitatea de a avea documente de proprietate, o adresă de domiciliu și acces la formalitățile administrative aferente.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.