Camelia Gligor: „Vom reface complet încă o școală din Victoria, împreună cu sala de sport”


  • Primarul orașului Victoria, Camelia Gligor, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Generale din cadrul Liceului Teoretic „I.C. Drăgușanu”.

Investiția se ridică la peste 23,4 milioane de lei (mai mult de 6,6 milioane de euro) și este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027. „Astăzi (nr joi, 29 octombrie), am semnat contractul de finanțare pentru Școala Generală, de peste 6,6 milioane de euro! În august vă anunțam că proiectul a fost declarat câștigător. Astăzi am semnat efectiv contractul. Pentru mine, este un moment pe care l-am așteptat cu multă emoție. Am fost profesor 24 de ani și știu cât contează locul în care un copil învață și un dascăl își face meseria. Vom reface complet încă o școală din Victoria, împreună cu sala de sport. Mă bucur când mă gândesc că elevii și profesorii vor avea clase renovate, dotări noi și condiții mai bune în fiecare zi. Ce urmează? Începem procedurile pentru scoaterea lucrărilor la licitație. Dacă toate etapele decurg bine, în primăvară începem lucrările”, a transmis Camelia Gligor, primarul orașului Victoria.

Peste 23,4 milioane de lei pentru școala din Victoria

Potrivit informațiilor transmise de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), proiectul dedicat corpurilor școlii generale din cadrul Liceului Teoretic „I.C. Drăgușanu” are o valoare de 23.422.348,65 lei. Finanțarea este asigurată prin Prioritatea 6 – „O regiune educată”, Acțiunea 6.1, Intervenția 6.1.2, din cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021–2027. Investiția urmărește eliminarea problemelor termice cauzate de tâmplăria uzată și de lipsa izolației. Sunt prevăzute lucrări de refacere integrală a finisajelor interioare, modernizarea rețelelor de distribuție electrică și termică, precum și montarea unor ventilo-convectoare moderne, alimentate prin soluții termice alternative. Proiectul pune accent și pe accesibilitate, dar include și activități complementare finanțate prin Fondul Social European Plus (FSE+). Acestea vizează asistență psihopedagogică, logopedie și consiliere pentru elevii vulnerabili.

Patru proiecte educaționale de peste 102 milioane de lei în Regiunea Centru

Contractul semnat de Primăria Victoria face parte dintr-un pachet de patru proiecte pentru modernizarea infrastructurii educaționale din Regiunea Centru, cu o valoare totală de 102.836.577,41 lei. Alături de Victoria, finanțări europene au fost obținute de municipiul Sibiu, orașul Ghimbav din județul Brașov și orașul Sărmașu din județul Mureș.

La Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” beneficiază de o investiție de 34.687.711,21 lei. Clădirea monument istoric din Piața Huet va trece prin lucrări de consolidare și restaurare, cu intervenții pentru eliminarea infiltrațiilor de umiditate, reabilitarea rețelelor edilitare și restaurarea tâmplăriilor istorice. Proiectul prevede și îmbunătățirea performanței energetice, amenajarea unei săli de lectură și a unui spațiu pentru bibliotecă în mansardă. Beneficiarii direcți sunt 880 de elevi și 84 de angajați.

La Sărmașu, județul Mureș, proiectul are o valoare de 25,9 milioane de lei și prevede anveloparea termică a clădirii, înlocuirea instalațiilor învechite, reconfigurarea spațiilor didactice și dotarea sălilor de clasă cu echipamente digitale, precum table interactive și calculatoare performante.

La Ghimbav, investiția se ridică la 18.083.122,31 lei. Proiectul prevede demolarea corpului vechi și degradat C3 și construirea unei clădiri noi, cu parter, etaj și mansardă. Noua construcție va avea șase săli de clasă și un laborator multidisciplinar. Investiția răspunde creșterii cu 56% a numărului de elevi din ultimii ani, situație care a impus inclusiv desfășurarea cursurilor în containere amplasate pe terenul de sport.

Noua clădire va fi adaptată persoanelor cu dizabilități și va beneficia de sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, iluminat LED inteligent, panouri fotovoltaice și soluții pentru gestionarea eficientă a apei pluviale.

Aproape 800 de milioane de lei pentru educație

Directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, a explicat că aceste investiții urmăresc nu doar modernizarea clădirilor, ci și reducerea inegalităților dintre comunități și prevenirea abandonului școlar. „Educația este unul dintre pilonii esențiali pentru dezvoltarea unei comunități, iar prin aceste contracte țintim direct inechitățile sociale, oferind copiilor din mediul rural și din orașele mici șanse egale și condiții moderne, la fel ca în marile municipii. Nevoia este uriașă în aceste comunități, unde posibilitatea financiară a bugetelor locale de a susține asemenea lucrări de anvergură din resurse proprii este scăzută, iar riscul de abandon școlar rămâne ridicat. Ceea ce face aceste proiecte cu adevărat remarcabile este abordarea lor integrată: aducem normalitatea prin confort termic, crește siguranța structurală și se îmbunătățesc dotările IT cu echipamente de ultimă generație, în paralel fiind finanțate și activitățile de tip FSE+ pentru sprijinul direct al elevilor vulnerabili și instruirea digitală a cadrelor didactice. Doar unind infrastructura modernă cu resursa umană putem asigura o educație incluzivă și atractivă. Acum, pe acest domeniu de finanțare, avem contractate sau în proces de contractare 54 de proiecte, din cele 59 de cereri de finanțare depuse, valoarea totală a investițiilor care vor asigura creșterea calității educației în școlile gimnaziale cifrându-se la aproape 800 milioane lei”, a precizat Simion Crețu.

Prin aceste finanțări, unitățile de învățământ din Regiunea Centru vor beneficia de clădiri modernizate, consumuri energetice mai mici, dotări digitale și condiții mai bune pentru elevi și profesori.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.