În comuna Hârseni încep două proiecte, care însumate ajung la valoarea de peste 10 milioane de lei. Ambele contracte sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2).
,,Am predat amplasamentul pentru lucrarea de la Copăcel, care prevede realizarea de rigole, podețe și trotuare pe o lungime de aproximativ 5 kilometri. Urmează ca firma care a câștigat licitația, o societate din București, să vină să aducă pavelele. Estimăm că, într-o săptămână sau două, această lucrare ar putea începe. Termenul de finalizare a lucrării este de un an. Contractul are valoarea de 5,5 milioane de lei”, a declarat primarul Daniel Dâmboiu.
Un alt contract, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, stă să înceapă pe Valea Sebeșului.
,,Am terminat licitația pentru alegerea constructorului la lucrarea de asfaltare pe Valea Sebeșului. A fost câștigată de firma bucureșteană care va executa trotuarele în Copăcel. 4,9 kilometri vor fi asfaltați cu două straturi, cel de binderi și cel de uzură. Am convocat firma să vină să semneze contractul de execuție a lucrării, urmează predarea de amplasament, apoi ei pot începe”, a explicat edilul.
(Cristina Cornilă)