Artă și culoare la două instituții de învățământ din Făgăraș


La final de an școlar, două instituții de învățământ din Făgăraș au devenit mai primitoare și mai colorate. Elevii de la Școala Gimnazială ,,Ovid Densușianu” și cei care frecventează cursurile Clubului Copiilor vor începe orele în toamnă printre zâmbete, soare și flori.

Un artist plastic din Făgăraș a făcut diverse picturi în cele două instituții, transmițând astfel mesaje oprimiste și inspiraționale pentru școlari.

Este vorba de Nico Opriș, cunoscută pentru picturile sale pe pereți, ziduri, asfalt sau pe fațadele caselor de epocă.

,,La Școala Gimnazială ,,Ovid Densușianu” am pictat niște jocuri pe asfalt, la intrarea elevilor, cu mesaje inspiraționale. Proiectul a fost dintre cele înscrise la Bikeathone cu vreo doi ani în urmă. Cei de la școală l-au pus în practică acum, după ce au mai strâns o parte din suma necesară. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect am mai făcut picturi murale pe zidurile care încadrează terenul de fotbal și pe lângă noua sală de sport.”, a precizat Nico Opriș.

Artista ține un cerc de pictură la Clubul Copiilor din Făgăraș. Așa că ,,la activitatea de vară pe care am avut-o cu copiii am pictat împreună scările de la intrarea în Club, dar și sala atelierului de pictură.’’

La cei 36 de ani, făgărășeanca are deja un palmares bogat în lucrări de genul acesta. A pictat interiorul secției de Pediatrie după ce aceasta a fost mutată în spital, a pictat fațada casei din Viscri a actriței Dana Rogoz, o casă de vacanță din Alma Vii, grădinița germnaă din Făgăraș, grădinița ,,Albinuța’’, căminul Liceului ,,Aurel Vijoli”, Biblioteca ,,Astra” din Sibiu etc.

Nico Opriș este absolventă de Arte Vizuale la Sibiu și desfășoară un atelier săptămânal de pictură pentru copii, iar în august va avea prima expoziție personală la Cetatea Făgăraș.

 

(Cristina Cornilă)

 

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.