Zece inculpați, condamnați la un total de 21 de ani și 3 luni de închisoare pentru furturi de motorină de pe utilajele de la lucrările feroviare Brașov-Simeria


  • Zece inculpați au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, furt și furt calificat, precum și infracțiuni de corupție.
  • Pedepsele stabilite totalizează 21 de ani și 3 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, au finalizat cercetările într-un dosar care vizează o rețea specializată în furtul de carburant de la utilajele unei societăți care execută lucrări de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov-Simeria. Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2025, șase persoane au constituit un grup infracțional organizat. Ulterior, alte două persoane au aderat la grup. Rețeaua a acționat în perioada octombrie 2025 – martie 2026, cu scopul de a sustrage motorină din rezervoarele utilajelor folosite la lucrările de modernizare a căii ferate Brașov-Simeria, parte a coridorului „Rin-Dunăre”, destinat circulației trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h. Activitatea grupului a beneficiat de sprijinul altor 17 persoane. Acestea fie facilitau furturile prin diferite modalități, fie cumpărau în mod constant carburant la un preț mai mic decât cel al pieței, deși știau că motorina provenea din infracțiuni. În total, anchetatorii au stabilit sustragerea a peste 12 tone de motorină. Prejudiciul a fost evaluat de persoana vătămată la 95.062 de lei, iar aproximativ 80% din acesta a fost recuperat de inculpați pe parcursul cercetărilor.

Rețeaua ar fi beneficiat și de protecția unor angajați ai unei societăți de pază. Șeful pazei, membru al grupului infracțional organizat, ar fi avut rolul de a-și trafica influența asupra subordonaților pentru ca autorii furturilor să nu fie depistați.

Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat, în esență, că în cursul anului 2025 șase persoane au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior alte două persoane. Grupul a acționat în perioada octombrie 2025 – martie 2026, în mod coordonat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de furt și furt calificat. Inculpații sustrăgeau carburant din rezervoarele utilajelor societății angajatoare care desfășoară lucrări de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov-Simeria. Activitatea infracțională a fost sprijinită de alte 17 persoane, iar rețeaua a beneficiat și de protecția unor angajați ai unei societăți de pază. Prejudiciul, reprezentând peste 12 tone de motorină, a fost evaluat la 95.062 de lei și a fost acoperit în proporție de aproximativ 80% pe parcursul cercetărilor”, a declarat prim-procurorul Adrian Radu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

În cauză au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 10 inculpați. Pedepsele stabilite sunt cuprinse între un an și o lună și doi ani și 10 luni de închisoare, iar totalul acestora ajunge la 21 de ani și 3 luni. Executarea pedepselor a fost suspendată sub supraveghere. Pe durata termenelor de supraveghere, fiecare dintre cei 10 inculpați trebuie să respecte măsurile impuse de instanță și să presteze câte 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. În urma cercetărilor, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpaților, iar acordurile de recunoaștere a vinovăției urmează să fie soluționate de instanța competentă.

Anchetatorii subliniază că protejarea marilor proiecte de dezvoltare presupune tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în activități infracționale, de la autorii direcți ai furturilor până la cei care facilitează sau protejează astfel de fapte.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.