Astăzi începe recensământul


Recensământul 2022 debutează luni, 14 martie, cu etapa de autorecenzare a populației. Prima etapă face referire la completarea unui formular online.

Este pentru prima dată când datele de la populație vor putea fi colectate în format digital și nu se mai folosesc chestionare de hârtie. Mai mult, ce este cel mai interesant este faptul că toți cetățenii se pot autorecenza, adică își vor completa documentul online singuri. În această situație, românii care nu se descurcă în fața unui calculator, laptop, smartphone, tabletă sau alte dispozitive pot cere ajutorul unui recenzor. Recensământul trebuie completat de toți cetățenii care au o ședere de minim 12 luni în România.

Pe pagina oficială www.recensamantromania.ro, trebuie accesat linkul „Platforma auto-recenzare”. Ulterior, persoana trebuie să completeze formularul de pre-înregistrare pentru sine și pentru membrii gospodăriei din care face parte. Dacă sunt menționate și adresele de e-mail ale celor din familie, fiecare va primi un link către chestionarul individual de recensământ.

Se poate ca o persoană să completeze datele pentru toți membrii familiei. Mai multe detalii au fost oferite și de purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică pentru activitatea Recensământului Populației și Locuințelor, Bogdan Drăghia, într-o conferință de presă.

„Tot pe site-ul recensământului veţi avea posibilitatea, după ce vă autorecenzaţi, să intraţi în posesia codului de auto-recenzare, în termen de maxim 7 zile de la momentul în care aţi completat chestionarul de recensământ. Acel cod se poate accesa tot din prima pagină a site-ului. De asemenea, acest link va fi activ din 14 martie. Iar în partea de sus a paginii vor exista două tutoriale, unul video şi unul text, care vă vor ghida în procesul de auto-recenzare. Pe site veţi găsi, de asemenea, toate materialele referitoare la recensământ din punct de vedere legislativ, hotărârile Comisiei Centrale a Recensământului”, a declarat Bogdan Drăghia.

Etapa care a debutat astăzi va avea loc până pe data de 15 mai, potrivit INS. Președintele INS, Tudorel Andrei, a explicat la începutul lunii februarie că întrebările din recensământ nu sunt foarte grele, însă sunt obligatorii. Chestionarul cuprinde câteva categorii importante.

Sunt informații care fac referire la gospodărie, la locuință, la dotarea locuinței, la caracteristici ale persoanei, cu informațiile demografice, nivelul de instruire, etc. Se va mai face și evaluarea caracteristicilor migrației internaționale. De altfel, se mai completează informații legate de limba maternă, religia și etnia etc.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.