Aurelian Curticăpean, triplu campion național la înot Masters. „Sportul nu are vârstă”


  • Făgărășeanul Aurelian Curticăpean a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Înot Masters desfășurat la Drobeta Turnu Severin, competiție pe care sportivul o descrie drept „poate cel mai frumos campionat de până acum”.
  • Cu trei titluri de campion național, șase medalii individuale și o medalie de argint alături de ștafeta clubului Tribeach Brașov, sportivul a reușit și calificarea la European Aquatics Masters 2026 din Slovacia.

Performanța vine după luni întregi de pregătire intensă, sute de ore de antrenamente și o revenire după o accidentare suferită la începutul anului.

„Am muncit enorm atât pe uscat, prin antrenamente funcționale adaptate înotului, cât și în apă, unde fiecare ședință a contat. Au fost zeci de antrenamente la bazinul olimpic din Brașov, cu mii de kilometri parcurși în mașină pentru a ajunge la un bazin”, a transmis Aurelian Curticăpean.

Sportivul spune că una dintre cele mai mari provocări a fost participarea la probele lungi de 400 și 800 metri liber, în condițiile în care Făgărașul nu dispune de un bazin funcțional pentru pregătire.

„Toate aceste experiențe m-au ajutat să transform o provocare într-un obiectiv îndeplinit: 800 m liber în bazin, o probă extrem de dificilă pentru cineva fără bazin permanent. A fost un adevărat maraton în apă”, a mai declarat acesta.

În total, în cele trei reuniuni ale campionatului, făgărășeanul a înotat aproximativ 3400 de metri, incluzând încălzirea și probele oficiale.

Rezultatele obținute la categoria M50-54 ani:

200 m bras – Campion Național și barem European Aquatics Masters 2026

100 m bras – Campion Național și barem European Aquatics Masters 2026

50 m bras – Campion Național și barem European Aquatics Masters 2026

200 m spate – locul 2

100 m spate – locul 3

200 m mixt – locul 3 și barem European Aquatics Masters 2026

800 m liber – locul 4

400 m liber – locul 4

Medalie de argint cu ștafeta masculină 4×50 m mixt.

Aurelian Curticăpean a subliniat și importanța recuperării, nutriției și pregătirii complementare în parcursul său sportiv.

„Sportul nu are vârstă, iar atunci când pui suflet, disciplină și pasiune în ceea ce faci în mod serios, rezultatele vin. Medaliile acestea au ajuns acasă, la Făgăraș!”, a transmis sportivul.

În mesajul său, acesta a vorbit și despre nevoia unui bazin funcțional în municipiu.

„Nu am cum să nu mă gândesc la bazinul din Parcul Regina Maria, pe care l-am văzut din toamna 2023 părăsit și abandonat. Ar fi o investiție esențială pentru sănătate, educație și performanță”, a mai spus făgărășeanul.

Sportivul și-a dedicat rezultatele familiei și tuturor celor care l-au susținut pe parcursul pregătirii și al competiției.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.