Tensiuni la Părău din cauza proiectului SMID. Consiliul Județean Brașov: „La Părău nu va fi o groapă de gunoi”


  • Ședința Consiliului Local al comunei Părău, desfășurată la începutul acestei săptămâni, a fost marcată de tensiuni și schimburi de replici între autorități și localnicii care se opun proiectului privind realizarea unui Centru de Sortare și Pregătire a Deșeurilor, parte a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov (SMID).

Mai mulți cetățeni au participat la ședință pentru a-și exprima nemulțumirea față de amplasarea investiției pe raza comunei. Oamenii au anunțat că intenționează să strângă semnături pentru organizarea unui referendum și au susținut că au transmis sesizări către diverse instituții. De asemenea, aceștia au ridicat semne de întrebare cu privire la faptul că alte localități ar fi refuzat implementarea unui astfel de proiect.

Localnicii se tem de impactul asupra mediului și asupra calității vieții și au afirmat că stația de sortare ar putea deveni, în realitate, un punct de depozitare a deșeurilor, ceea ce ar genera mirosuri neplăcute, apariția rozătoarelor și a păsărilor, dar și un volum prea mare de gunoi pentru capacitatea instalației.

În cadrul ședinței s-a discutat și despre organizarea unei dezbateri publice la care să participe reprezentanți ai Consiliului Județean Brașov, ai Prefecturii și specialiști în domeniu, pentru ca locuitorii să primească explicații clare despre proiect. Secretarul Primăriei a precizat totodată că hotărârile de Consiliu Local adoptate anterior nu mai pot fi revocate.

Potrivit informațiilor prezentate în ședință, există deja și un proces pe rol în legătură cu acest proiect.

Ulterior, Consiliul Județean Brașov a transmis un comunicat de presă în care precizează că Părău este singura unitate administrativ-teritorială din județ care nu a aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local contractul de asociere pentru gestionarea integrată a deșeurilor, alături de celelalte localități și de administrația județeană.

Reprezentanții CJ Brașov susțin că în ultimele luni comunitatea din Părău ar fi fost victima unei campanii de dezinformare și manipulare, menită să pună presiune pe consilierii locali pentru a nu aproba asocierea în proiect.

„La Părău nu va fi o groapă de gunoi”, transmit reprezentanții Consiliului Județean, care afirmă că proiectul prevede doar construirea unei instalații de sortare și tratare mecano-biologică a deșeurilor provenite din Țara Făgărașului. Potrivit acestora, legislația nu permite amenajarea unei noi rampe de gunoi în județul Brașov, în condițiile în care există deja un depozit autorizat la Săcele.

Consiliul Județean avertizează că, în cazul în care comuna Părău nu va intra în asocierea județeană, localitatea ar putea fi nevoită să își gestioneze singură deșeurile, ceea ce ar putea duce la costuri mult mai mari pentru populație sau la dificultăți privind transportul și tratarea gunoiului menajer.

În comunicat se arată că deșeurile produse în Părău, Grid, Veneția de Jos și Veneția de Sus nu vor putea fi duse la viitoarele instalații județene dacă nu există contractul de asociere, iar transportarea lor în alte județe ar presupune costuri suplimentare importante.

Autoritățile județene îi provoacă pe cei care se opun proiectului să prezinte soluții alternative pentru gestionarea deșeurilor și să răspundă la întrebări legate de costurile pe care le vor suporta cetățenii în viitor.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.