Autostrada Făgăraș – Sibiu va avea patru tronsoane și un drum de legătură cu DN1


Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Sibiu a emis a emis în 7 februarie acordul de mediu pentru Autostrada Sibiu – Făgăraş, arteră care va avea lungimea de 68,05 kilometri (din care aproape 30 km în judeţul Braşov) şi va fi împărţită în patru tronsoane.
Conform documentaţiei aprobate de APM Sibiu, traseul autostrăzii trece se intersectează cu trei situri Natura 2000 şi se învecinează cu alte 12 arii protejate.
Pe de altă parte, conform acordului de mediu, pentru realizarea acestui drum de mare viteză „nu sunt necesare defrişări de fonduri forestiere”, dar nici „defrişări de în habitate naturale de interes comunitar (definite prin reglementările europene – n.r.)”, anunță colegii de la bzb.ro.
Practic, se mai arată în textul acordului de mediu, „suprafeţele ce urmează a fi defrişare pentru implementarea proiectului sunt reprezentate de vegetaţie arbustivă, arbori şi arbuşti răzleţi în mare parte de-a lungul unor pâraie, pâlcuri de vegetaţie situate la limita dintre terenuri agricole sau dispuse răzleţ pe pajişti fără valoare conservativă. Se va curăţa de vegetaţie o suprafaţă de aproximativ 28 de hectare, din care 8,43 de hectare se află în interiorul ariilor protejate”.

Viteza de proiectare pentru autostrada Sibiu – Făgăraş va fi de 140 km/oră, însă în zonele de deal va fi redusă la 100 km/oră, iar la nodurile rutiere la 80 km/oră.
Artera va avea în total şapte noduri rutiere, la Boiţa, Avrig, Arpaşu, Victoria, Sâmbăta, Ileni şi Făgăraş.

Valoarea totală a investiţiei este estimată la 7,5 miliarde de lei cu TVA, mai spunea luna trecută oficialul din Transporturi.
Anul trecut, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) estima că licitaţia de lucrări va fi lansată în trimestrul 1 al acestui an.
Autostrada Sibiu – Făgăraş face parte din reţeaua TEN-T Comprehenive, secţiunea care traversează România vest – est, pe ruta Nădlac – Arad – Lugoj – Deva – Sibiu – Făgăraş – Braşov – Ploieşti – Bucureşti – Constanţa.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.