Bacalaureatul 2026 începe luni. Peste câteva zile, absolvenții intră în focul examenelor


  • Absolvenții de liceu intră de luni, 8 iunie, în prima etapă a examenului național de Bacalaureat 2026.
  • Sesiunea de vară debutează cu evaluarea competențelor lingvistice și digitale, urmând ca probele scrise să aibă loc la sfârșitul lunii iunie.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, în perioada 8-10 iunie se desfășoară evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). În zilele următoare sunt programate evaluările la limba maternă, competențele într-o limbă de circulație internațională și competențele digitale. Probele scrise încep pe 29 iunie cu examenul la Limba și literatura română. Pe 30 iunie este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 2 iulie are loc proba la alegere a profilului și specializării. Candidații care susțin examenul la limba maternă vor susține ultima probă scrisă pe 3 iulie.

Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, dar și în 8 și 9 iulie, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi publicate pe 13 iulie.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.