Drumul comunal Crihalma – Hălmeag va fi asfaltat. În acest sens, anul acesta au fost alocați de la bugetul de stat 200.000 de lei. Este foarte probabil, spune primarul Mihai Dragomir, ca suma aceasta să nu fie suficientă, însă cel puțin reprezintă un ajutor însemnat pentru lucrare. Proiectul este cel care va arăta detaliile tehnice și financiare ale lucrării.
Suma a fost alocată ca urmare a unui amendament inițiat de senatorul Marius Dunca și deputații Ariana Bucur și Augustin Hagiu, toți din Brașov.
DC 21 a început să fie folosit de locuitori, după ce în vara anului 2018 podul de peste Olt a fost luat de ape.
Porțiunea de drum care aparține administrativ de UAT Comăna va fi asfaltată, la fel ca și o altă porțiune care aparține de Consiliul Județean Brașov.
Potrivit primarului Dragomir, acest drum nu a fost asfaltat niciodată până acum.
(Cristina Cornilă)