Comuna Ucea merge pe investiții în 2026. „75% din buget este dedicat investițiilor”


  • Comuna Ucea își concentrează în acest an cea mai mare parte a bugetului pe dezvoltare și infrastructură.
  • Potrivit primarului Ștefan Marius, aproximativ 75% din bugetul local aprobat în urmă cu trei săptămâni este alocat investițiilor, în timp ce doar 25% merge către funcționarea administrației.

Ștefan Marius, primar comuna Ucea

Gazul din Feldioara, aducțiunea de apă prin Anghel Saligny, finalizarea proiectului din Corbi și reabilitarea străzilor din Ucea de Sus sunt principalele obiective aflate în derulare în comună. În paralel, administrația locală încearcă să salveze și proiectul de canalizare din Feldioara, respins anul trecut la finanțare.

A fost aprobat bugetul în urmă cu 3 săptămâni, bugetul comunei Ucea. Un buget dedicat aproximativ 75% investițiilor și 25% pentru funcționare. Avem câteva proiecte în derulare. Proiectul de gaz de la Feldioara, în mare parte a fost realizat, avem și o cofinanțare în acest proiect. Avem un proiect de aducțiune pentru apă de la societatea Romapa spre orașul Victoria, un proiect pe Anghel Saligny. Avem și un program pe PNDL în satul Corbi, anul acesta trebuie să îl închidem. Cam acestea sunt proiectele mai mari, iar cel mai mare este reabilitarea străzilor în Ucea de Sus. Din păcate, acolo nu avem program de finanțare. Îl susținem din fonduri proprii, nu este ușor, dar sperăm că se va deschide un program de finanțare. Proiectul din Corbi este finalizat într-un procent destul de mare, aproximativ 90%. Acolo mai trebuie realizate cele 3 poduri. Zilele trecute am fost la București pentru canalizarea din Feldioara. Este un proiect foarte important și ținem neapărat să nu îl pierdem”, a declarat primarul comunei Ucea, Ștefan Marius.

Gaz metan pentru Feldioara – una dintre cele mai așteptate investiții

Una dintre investițiile majore aflate în derulare în comuna Ucea este introducerea rețelei de gaz metan în satul Feldioara. Lucrările au început în acest an, proiectul fiind finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în parteneriat cu comuna Viștea. Investiția deservește satele Feldioara și Rucăr și este considerată esențială pentru creșterea nivelului de confort al locuitorilor. Pentru satul Feldioara, beneficiarii direcți sunt aproximativ 150 de persoane. Valoarea investiției pentru partea care revine comunei Ucea este de aproximativ 2,5 milioane de euro, existând și o cofinanțare din bugetul local. Un avantaj important pentru locuitori este că branșamentele vor fi realizate fără costuri directe pentru populație. Administrația locală spune că introducerea gazului reprezintă nu doar un plus de confort, ci și un pas important pentru dezvoltarea zonei, prin creșterea atractivității pentru familii tinere și eventuali investitori.

Proiect strategic pentru apă: aducțiune spre Victoria prin Anghel Saligny

Un alt proiect major vizează infrastructura de apă. Este vorba despre proiectul de aducțiune derulat prin operatorul local AROMAPA, finanțat prin programul Anghel Saligny. Denumirea tehnică a investiției este „Realizarea unei noi conducte de distribuție DN 630 între Stația Sumerna și Căminul Victoria Sud”, proiect cu o valoare totală de peste 15 milioane de lei. Această investiție este una strategică pentru întreaga zonă, deoarece vizează transportul unui debit mai mare de apă din Stația de Tratare Sumerna către Victoria și localitățile deservite de sistem. Proiectul are rolul de a moderniza infrastructura de distribuție, de a reduce pierderile și de a crește siguranța alimentării cu apă. Pentru comuna Ucea, această investiție este considerată esențială pe termen lung, având în vedere necesitatea modernizării infrastructurii de utilități.

Corbi – proiectul PNDL, aproape de finalizare

În satul Corbi, administrația locală se află în etapa finală a proiectului finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Potrivit primarului, investiția este finalizată în proporție de aproximativ 90%, iar anul acesta ar trebui închisă complet. Principalele lucrări rămase sunt cele trei poduri care trebuie realizate pentru finalizarea întregului proiect. Corbi a beneficiat deja de un progres important în ceea ce privește utilitățile publice. Serviciul de canalizare a devenit funcțional oficial după recepția finală realizată în octombrie 2025. Lucrarea fusese executată încă din 2023, însă finalizarea formală a fost blocată de probleme de proiectare. Aproximativ 25% dintre branșamentele executate în teren nu fuseseră incluse în documentația tehnică, ceea ce a întârziat recepția. După actualizarea documentației și rezolvarea neconcordanțelor, investiția a fost recepționată, iar satul Corbi beneficiază acum de sistem de canalizare funcțional, conectat la stația de epurare care deservește Ucea de Sus și Ucea de Jos. Pentru cei aproximativ 130 de locuitori ai satului, această investiție reprezintă un pas major în creșterea gradului de confort și în protecția mediului.

Cel mai mare proiect: reabilitarea străzilor din Ucea de Sus

Cea mai costisitoare investiție aflată în derulare în comună este reabilitarea completă a străzilor comunale din Ucea de Sus. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 33 de milioane de lei, iar finanțarea este asigurată integral din bugetul local, în lipsa unei linii de finanțare externe. Lucrările au început anul trecut și se desfășoară etapizat, în funcție de resursele financiare disponibile. În total, proiectul include modernizarea a 4,6 kilometri de drumuri comunale. În prima etapă au fost abordate trei străzi importante care formează un inel central în sat, pe traseul căruia se află grădinița, punctul sanitar și biserica. Din punct de vedere tehnic, investiția include decopertarea carosabilului; tasarea străzilor; amenajarea trotuarelor; aplicarea a două straturi de asfalt; realizarea rigolelor; gestionarea apelor pluviale prin deversare controlată. Primarul recunoaște că susținerea unei asemenea investiții exclusiv din fonduri proprii pune presiune majoră pe bugetul local, motiv pentru care administrația speră la deschiderea unei axe de finanțare care să permită depunerea proiectului.

Canalizarea din Feldioara, proiect pe care Primăria încearcă să îl salveze

Un alt obiectiv important pentru administrația locală este canalizarea din Feldioara, un proiect considerat vital pentru localitate. În prezent, Feldioara nu dispune de un sistem de canalizare menajeră, iar autoritățile consideră această investiție prioritară. Proiectul, intitulat „Rețea de canalizare menajeră în localitatea Feldioara, comuna Ucea, județ Brașov”, are o valoare de 8.289.599,7 lei. Deși proiectul a fost depus pentru finanțare în 2024, acesta a fost respins. La începutul lunii iunie, primarul Ștefan Marius s-a deplasat la București, la Ministerul Mediului, pentru a solicita clarificări privind motivele respingerii. Administrația locală speră să obțină un răspuns oficial și să identifice o soluție prin care proiectul să poată fi redepus sau readus în circuitul de finanțare. Pentru Feldioara, canalizarea ar reprezenta una dintre cele mai importante investiții din ultimele decenii, completând astfel infrastructura de utilități alături de rețeaua de gaz aflată deja în implementare.

Prin proiectele aflate în derulare, comuna Ucea continuă un proces amplu de modernizare a infrastructurii.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.