Bărbat din Cincu, reținut de polițiști. A încălcat ordinul de protecție solicitat de mama sa


  • Un bărbat din Cincu a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, pentru că a încălcat ordinul de protecție solicitat de mama acestuia. Prin ordinul de protecție, bărbatului îi era interzis să se apropie de mama sa și de locuința acesteia la o distanță mai mică de 200 de metri.

Cincu

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”. La data de 29 iulie 2021, în jurul orei 17.55, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din localitatea Cincu, județul Brașov, cu privire la faptul că, fiul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat din localitatea Cincu, județul Brașov, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Făgăraș, prin care s-a dispus păstrarea unei distanțe de 200 m față de mama sa și față de locuința acesteia, prin aceea că s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.