Peste 500 de amenzi și 2.500 de testări în trafic, de 1 Mai. Bilanțul polițiștilor din județ în minivacanță


  • Polițiștii din județul Brașov au intervenit la peste 230 de evenimente în perioada minivacanței de 1 Mai, au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale și au efectuat aproape 2.500 de testări pentru alcool și droguri în trafic.
  • Autoritățile anunță că, în județul Brașov, nu s-au înregistrat accidente mortale în această perioadă.

Peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost mobilizați zilnic, în perioada minivacanței de 1 Mai, pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței cetățenilor. Potrivit bilanțului prezentat de IPJ Brașov, oamenii legii au desfășurat peste 90 de acțiuni punctuale, în special în zonele turistice și în spațiile publice aglomerate din județ. Pentru gestionarea situațiilor urgente, polițiștii au intervenit în peste 230 de cazuri, cele mai multe fiind sesizate prin apel la 112. În urma controalelor, au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 300.000 de lei, pentru fapte care au pus în pericol siguranța cetățenilor, au tulburat liniștea publică sau au încălcat legislația rutieră.

„Având în vedere că, în această perioadă, atât brașovenii, cât și persoanele care s-au aflat în concediu au înțeles, în cea mai mare parte, să petreacă fără a fi înregistrate incidente majore, Poliția Brașov transmite mulțumiri”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Pe linie rutieră, polițiștii au efectuat aproape 2.500 de testări pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În trei cazuri au fost întocmite dosare penale pentru alcoolemii peste limita legală. De asemenea, 63 de permise de conducere au fost reținute pentru consum de alcool, depășiri neregulamentare sau alte abateri grave, iar 50 de certificate de înmatriculare au fost retrase din cauza defecțiunilor tehnice constatate la autovehicule.

În total, polițiștii s-au sesizat în cazul a 18 infracțiuni, iar față de trei persoane au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate. Totodată, în cazuri de violență domestică, au fost emise trei ordine de protecție provizorii.

Reprezentanții Poliției Brașov au subliniat că, în această minivacanță, pe drumurile publice din județ nu au fost înregistrate accidente rutiere soldate cu pierderi de vieți omenești.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.