Beclean: Ordin de protecție provizoriu pentru că și-a agresat fratele


Un bărbat de 52 de ani din Beclean s-a ales cu ordin de protecție provizoriu, după ce și-a agresat fizic fratele. Acesta este cercetat de oamenii legii, sub aspectul săvârșitii infracțiunii de violență în familie.

„La data de 30 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 52 ani, din localitatae Beclean, jud. Brașov.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 29 septembrie 2019, în jurul orei 21.00, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe fratele său.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile“, ne-au spus reprezentanți ai IPJ Brașov.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.