- Numărul făgărășenilor care au ales să își facă împrumuturi prin Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Făgăraș este în continuă creștere. Doar în anul ce a trecut s-au făcut aproape 4.000 de împrumuturi.
Ultimele cifre anunțate de către reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Făgăraș arată o creștere a numărului de împrumuturi acordate în 2019. Acest lucru se explică și prin faptul că, la momentul de față, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor este singura instituție care acordă împrumuturi persoanelor aflate la pensie. Ratele pentru rambursarea creditelor sunt stabilite în funcție de pensia pe care o are fiecare solicitant al împrumutului.
,,Am avut, pe tot parcursul anului trecut, rezultate bune. Ceea ce vreau să menționez este faptul că, datorită numărului de împrumuturi acordate, am reușit ca, pe ultimele două luni, să și reducem dobânda. Am reușit să o reducem cu două procente față de cât era ea inițial. Ca atare, am avut rezultate foarte bune și în ultimele două luni ale anului. Se evidențiază rezultatele din timpul anului la bilanțul de la sfrârșit de an. Am reușit ca pe anul trecut să acordăm o bonificație de 3%, iar acest procent nu spune foarte mult, dar valoarea de aproape 1 milion de lei acordată membrilor cred că spune foarte mult. Nu întotdeauna procentul spune și realizarea efectivă. Toate rezultatele s-au datorat tuturor membrilor, care au achitat la timp și au luat și alte împrumuturi. Și față de alte CAR-uri la nivelul țării putem spune că avem rezultate bune, suntem în prima jumătate a clasamentului. Tocmai datorită acestor bune rezultate, am început și acest an cu o dobândă la împrumuturi mai mică față de cât estimasem noi inițial. Iar dacă trendul ascendent va continua, probabil în a doua jumătate a acestui an dobânda să mai scadă”, a declarat Alin Claudiu Ciambur, vicepreședinte Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Făgăraș.
La finalul lui 2019, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor număra 11.469 de membri. Au fost acordate aproape 4.000 de împrumuturi, cu o valoare de peste 24 de milioane de lei. Au fost acordate și ajutoare nerambursabile unui număr de 714 membri, însumând aproape 600.000 de lei, respectiv ajutoare de deces, ajutoare sociale și bilete de tratament. Valoarea bunificației a crescut față de cea de anul trecut. Este vorba bonificație de 3% acordată membrilor, în sumă de aproape 1 milion de lei.
Pentru mai multe informații vă puteți adresa reprezentanților societății Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Făgăraș, strada Doamna Stanca, nr. 6.
(Alina ROMAN)