Bugetare participativă 2022: Cetățenii au decis ce proiecte vor fi implementate de Primăria Făgăraș. Câți bani au fost alocați din bugetul local


Sesiunea de vot din cadrul bugetării participative a ajuns la final. Cinci proiecte, dintre cele 12 eligibile, urmează să fie implementate de Primăria Făgăraș în următoarele 24 luni. Cetățenii au decis că următoarele proiectele sunt cele mai importante pentru comunitate.

Conform regulamentului procesului de Bugetare Participativă 2022, CAP. 10, Art. 1, care prevede faptul că vor fi implementate proiectele cu cel mai mare număr de voturi până la concurența bugetului maxim alocat apelului de proiecte, indiferent de domeniul din care fac parte, au fost selectate spre implementare următoarele 5 proiecte:

  1. Pistă de alergare din tartan la Stadionul Municipal Făgăraș – foarte multi făgărașeni frecventează incinta stadionului pentru a face mișcare. Inițiatorul proiectului propune amenajarea pistei de alergare de la Stadionul Municipal Făgăraș cu aplicarea unei suprafețe de tartan benefice pentru articulații.
  2. Spațiu de joacă pentru elevii Șc. Gimnaziale nr. 4 și copiii din cartierul Galați – inițiatorul proiectului propune spre amenajare un spațiu de joacă în incinta Șc. Gimnaziale nr.4 din cartierul Galați destinat elevilor și tuturor copiilor din comunitate.
  3. Curățare și reamenajare monument – Statuia Doamna Stanca – proiectul propus vizează un monument important al orașului, se propune curațarea acestei statui emblematice.
  4. Accesibilizarea Cetății Făgărașului – Machetă Tactilă – inițiatorul proiectului propune realizarea unei machete tactile, care să reprezinte în minitatura Cetatea și zona Făgărașului, acest proiect vine și în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere.
  5. Defibrilatoare automate în spații publice, Municipiul Făgăraș – inițiatorul proiectului propune amplasarea de defibrilatoare în locuri publice: Sediul Primăriei Făgăraș, Sediul Poliției Comunitare, Cetatea Făgăraș și Stadionul Municipal Făgăraș și educarea populației prin campanii de conștientizare și informare.

500.000 lei (aproximativ 100.000 de euro) sunt alocați din bugetul local al Municipiului Făgăraș pentru realizarea acestor proiecte, în termen de 24 luni. Bugetarea Participativă urmăreşte implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor pentru dezvoltarea locală, aceștia putând decide modul în care să fie utilizată o parte din taxele și impozitele pe care le plătesc.

https://bp.primaria-fagaras.ro/proiecte/




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.