C.A.R Pensionari Făgăraș oferă sprijin financiar pentru pensionari!


Creditul a devenit o modă în rândul românilor, cel puțin în ultimii ani. Că e imobiliar, pentru nevoi personale sau de orice alt gen, îl auzi rostit pe buzele tuturor. Multe bănci devin însă reticente când e vorba ca respectivul credit să fie acordat unui pensionar. Chiar dacă au nevoie de doar câteva sute de lei, bătrânii sunt de cele mai multe ori refuzați de băncile din România, pentru că aceștia nu mai prezintă nicio garanție.

Alin Claudiu Ciambur, vicepreședinte CAR Pensionari Făgăraș

Însă soluții există chiar și pentru acești oameni asupra cărora cu greu se mai întinde o mână de ajutor. Sprijinul vine de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Făgăraș care oferă împrumuturi cu dobânzi extrem de mici.

Scopul principal al acordării de împrumuturi este întrajutorarea reciprocă a membrilor. Iar la CAR Pensionari Făgăraș vorbim de peste 11.000 de membri.

 ,,În acest an au fost împrumuturi, putem spune că ne-am descurcat mai bine  decât anii trecuți, având în vedere și pandemia. Excepție a făcut anul 2019, care a fost an de referință la noi. Atunci am redus și dobânda, am dat bonificația la sfârșit de an, a fost un an foarte bun. Un lucru trist pe care l-am observat în acest an la noi este că am avut foarte multe decese. Într-o lună am avut și 90 de personae decedate într-o lună. Astfel, am dat mult mai multe ajutoare de deces decât ne-am așteptat, bineînțeles, acest lucru nu este o problemă pentru noi’’, a declarat Claudiu Ciambur, vicepreședinte CAR Pensionari Făgăraș. Procentual, aproximativ 30% – 35% din totalul membrilor CAR Pensionari Făgăraș se împrumută, anual, la instituția din Făgăraș.

Împrumutul doar cu buletinul

Chiar și așa, în luna decembrie reprezentanții CAR Pensionari Făgăraș își așteaptă membrii cu aceeași bonificație – 2%.

,,Această bonificație este dată de participarea fiecăuia dintre membri. O dobândă normală este sub 1% ce oferă banca. Iar avantajul nostru mare este că se poate lua un împrumut pe loc. Doar cu buletinul. Bineînțeles, dacă vorbim de o sumă mai mare, trebuie să se aducă giranți, însă, până la un anumit prag împrumutul se face doar cu buletinul. Oamenii vin la noi datorită serviciilor noastre, a împrumuturilor cu dobânzi mici’’, a mai explicat vicepreședintele CAR Pensionari.

Iar oamenii nici nu întârzie cu plata ratelor lunare, astfel, explică vicepreședintele CAR Pensionari Făgăraș, se poate vorbi doar de 2-3 persoane care întârzie cu plata ratelor și ajung la executare silită pe parcursul unui an întreg. Documentele necesare la solicitarea unui împrumut sunt: carnetul de membru cu obligațiile achitate la zi, cartea de identitate și talonul de pensie recent.

11.300 membri sunt acum la CAR Pensionari Făgăraș. Banii pe care îi poate încasa un pensionar este de 6 ori suma depusă, maximul fiind de 60.000 de lei. Iar minimul contribuției pe lună este de 10 lei. Rambursarea se poate face în maxim 30 de rate, cu dobânda de 9% pe an.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.