Campaniile gratuite pentru animale continuă la Victoria până în octombrie


  • Primarul orașului Victoria, Camelia Gligor, anunță încheierea unei noi etape a campaniei de sterilizare gratuită și precizează că acțiunile de sterilizare, microcipare și recensământ al câinilor cu stăpân vor continua până la 1 octombrie.
  • După această dată, proprietarii care nu respectă obligațiile legale vor primi sancțiuni.

Primarul orașului Victoria, Camelia Gligor, a transmis că o nouă etapă a campaniei de responsabilizare a deținătorilor de animale s-a încheiat cu succes și a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acțiunii.

Am încheiat încă o etapă importantă din campania de responsabilizare a deținătorilor de animale, o acțiune pe care o consider esențială pentru reducerea numărului de câini ajunși pe străzile orașului. Le mulțumesc din suflet Dr. Darius Terheș, echipei sale, Asociației Free Amely 2007, organizației Two Fifty for Romania, doamnelor Cristina Kehnen, Sigrid Kopetsch, Susanne Herbst și Gaby Schüssler, precum și tuturor voluntarilor care au făcut posibilă această campanie. În paralel, colegii din Primăria Orașului Victoria desfășoară recensământul câinilor cu stăpân din oraș. Aceștia merg din poartă în poartă, discută cu proprietarii și verifică dacă animalele sunt microcipate, înregistrate și sterilizate, acolo unde legea prevede această obligație. În această perioadă proprietarii sunt informați cu privire la obligațiile legale și primesc avertismente, pentru a avea posibilitatea să intre în legalitate”, a declarat primarul Camelia Gligor.

Edilul a precizat că programul de sterilizare și microcipare gratuită va continua până la 1 octombrie 2026, pentru ca toți proprietarii să poată beneficia de aceste servicii fără costuri. După încheierea perioadei de informare, autoritățile locale vor trece la aplicarea prevederilor legale. Astfel, începând cu 1 octombrie 2026, proprietarii care nu și-au îndeplinit obligațiile privind identificarea și sterilizarea animalelor, acolo unde legea impune acest lucru, vor fi sancționați conform legislației în vigoare.

Reprezentanții Primăriei Victoria subliniază că scopul campaniei este prevenirea abandonului animalelor și reducerea numărului de câini ajunși pe străzile orașului, prin informare, sprijin acordat proprietarilor și respectarea obligațiilor legale.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.