Carnetele de note ale elevilor, schimbate complet după trecerea la module


Carnetele de elev trebuie schimbate zilele acestea în totalitate pentru toți cei peste 2 milioane de elevi din România, potrivit ordinului cu noile modele de cataloage și carnete de elevi, publicat în Monitorul Oficial, anunță cei de la edupedu.ro.

Ministerul Educației a publicat recent noile modele de cataloage școlare și de carnete de elevi pentru anul școlar 2020-2023. Documente vor fi structurate pe module și astfel se vor schimba pentru toate școlile și pentru toți elevii.

Reamintim faptul că Ministerul Educației a aprobat calendarul pentru anul școlar 2020-2023 calendarul pe data de 31 martie. Acest calendar a fost organizat pe module și a fost eliminată denumirea de semestre și împărțirea anului școlar introdusă în anul 1998. Anul școlar 2022-2023 are cinci module care vor fi despărțite de cinci vacanțe. Cursurile se vor încheia pe data de 16 iunie 2023, conform structurii publicate în Monitorul Oficial.

Conform Ministerului Educației, fiecare disciplină de studiu/ modul, se va încheia anual cu o singură medie, conform modelelor făcute publice de instituție.

În ceea ce privește carnetele școlare, Ministerul a precizat următoarele:

Conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar (aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.844/2016, cu modificările și completările ulterioare), carnetul de elev este un document de corespondență între unitatea de învățământ și familia elevului”.

VEZI AICI cum arată noile documente – CLICK




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.