Castelul pierdut la cărţi, care pare desprins din Valea Loarei


De Jidvei aţi auzit. Dar poate că nu aţi ştiut că povestea acestui vin continuă de câţiva ani mână în mână cu povestea unui castel istoric. Domeniul Jidvei a cumpărat un castel vechi de 500 de ani, în Cetatea de Baltă, judeţul Alba, care, după mai mulţi ani de renovare, a devenit vizitabil.

Am fost în excursie de o zi la Castelul Bethlen – Haller, cu plecare din Făgăraş, pe ruta Agnita – Mediaş (117 km). Am descoperit un castel cochet, de inspiraţie franceză, cu miros parfumat de vin şi o istorie incredibilă de o jumătate de secol.

Castelul Bethlen-Haller

Castelul poartă numele celor două familii de nobili care l-au deţinut de-a lungul timpului: Bethlen (familie care l-a dat Transilvaniei pe principele Gabriel Bethlen) şi Haller (un nobil din familia Haller l-a câştigat la un moment dat la un joc de cărţi de la un membru al familiei Bethlen). Cu intermitenţe, pe lângă cele două cunoscute familii nobiliare ale vremii, imobilul a mai avut alţi 45 de proprietari.

Un ultim descendent al familiei Haller mai trăieşte şi astăzi şi locuieşte în Târgu Mureş, am aflat de la ghida castelului. După ’89, moştenitorii familiei Haller l-au revendicat, căci în 1948 castelul a fost naţionalizat, iar câţiva ani mai târziu l-au vândut familiei Necşulescu, cea care deţine compania de vinuri Jidvei.

castelul se poate vizita de marţi până duminică

În perioada comunistă acest castel a fost folosit ca secţie de şampanizare de către IAS Jidvei, iar în prezent destinul său se află tot în strânsă legătură cu vinurile. Muncitorii care lucrau la vinuri în timpul regimului trecut au produs aici stricăciuni ireparabile. De pildă, tot parchetul din lemn masiv al castelului a fost desfăcut şi ars pe foc. Nu vă imaginaţi un foc prin curte, ci un foc aprins chiar în camerele din castel, în care parchetul ardea şi zidurile se afumau.

Un bilet de intrare la castel costă 25 de lei. Se intră în tur ghidat la ore fixe: 10.00, 12.l00. 14.00, 16.00. Ghida ne-a ţinut cam o oră în tur şi ne-a plimbat de la subsol şi până la ultimul etaj.

poarta de intrare în castel prezintă motive viticole

,,În 1999 familia Necşulescu cumpără castelul de la ultimul descendent Haller şi în 2003 începe a-l restaura. Ultimul descendent Haller încă mai trăieşte la Târgu Mureş şi vizitează din când în când castelul care s-a aflat zeci de ani în proprietatea familiei sale”, începe aceasta a ne spune.

Vinul şi istoria încep a împleti împreună o frumoasă poveste. Construit inţial ca un castel de vânătoare, a ajuns astăzi să fie castelul asociat cu marca de vinuri Jidvei.

,,În cele două turnuri din faţa castelului avem câte 400 de sticle de vin la învechit, dar şi la subsol. Sticlele se află sub o peliculă de praf, benefică pentru procesul de învechire, pentru că nu lasă lumina să pătrundă la lichid. Sticlele de la subsol conţin vin din anul 2000”, ne explică ghida noastră, în timp ce vizităm subsolul.

unul dintre cele 4 turnuri ale castelului

,,La subsol există un ascensor, renovat astăzi cu materiale din vremurile noastre, care era folosit pe vremuri de servitori pentru a urca la etaje legumele curăţate sau carnea porţionată pentru gătire şi servire. În spatele ascensorului avem o zonă de degustare rapidă, în picioare, pe care de o vreme încoace nu o mai folosim, deoarece am făcut între timp o sală mare de degustare. Acum, în acest loc ne mândrim să vă arătăm cămara cu bunătăţi din propria producţie. Avem fermă în care creştem iepuri, găini etc. şi avem o grădină în care de exemplu astă vară am cultivat 40 de soiuri de roşii”, continuă ea, în timp ce tecem îmreună printre rafturi pline de murături, gemuri şi zacuscă.

coborârea la subsol se face pe scrări vechi, autentice, din lemn de stejar

ascensorul era folosit pe vremuri pentru a urca la etaje legume şi carne

cămara cu bunătăţi

Din subsol se spune că pe vremuri ar fi plecat un tunel, care mergând 15 km pe sub pământ, ajunge la un castel din satul Sânmiclăuş, cumpărat între timp de aceeaşi familie Necşulescu şi aflat acum în reabilitare. Oameni de-ai locului care au vizitat castelul au mărturisit că bunicii lor în timp de război depozitau alimentele în acest tunel.

O scară în formă de evantai, fără nicio îmbinare metalică şi doar cu cuie din lemn şerpuieşte de la parter şi până la ultimul etaj al castelului. Axul central, care duce până la pod şi ţine întreaga scară, este şi el din lemn. Scara şi axul sunt realizate din stejar autentic, tăiat cu barda şi zidit în perete, care datează din secolul XVI, odată cu contrucţia castelului. Pe pereţii de pe ,,casa scării” a fost aşezată cu grijă o colecţie de orologii, 59 la număr, dăruite domnului Necşulescu  de către compania Jidvei. Primele 45 au fost dăruite la împlinirea vârstei de 45 de ani. Dintre acestea, într-un mod simbolic, primele 7 ceasuri reprezintă primii 7 ani de acasă. Urmează marcarea, prin ceasuri, a evenimentelor importante din viaţa sa, precum anul căsătoriei, anul naşterii celor două fete (Maria şi Ana). Al 18-lea ceas simbolizează faptul că la vârsta majoratului poţi consuma primul pahar de vin. Şi tot astfel, până la ultimul (ceasul cu nr. 58), fiecare orologiu are de spus o poveste.

scara evantai este veche de 500 de ani

pe ,,casa scării” se află colecţia de 58 de orologii

În cele patru turnuri ale castelului au fost amenajate camere de dormit pentru oaspeţi. O noapte la castel, cu mic dejun inclus, costă 500 de lei. Există tot felul de pachete turistice, întinse pe mai multe zile, care conţin cazare, masa şi degustări de vinuri. Oaspeţii pot vizita una dintre cramele companiei, aflată în apropiere, pot călări, pot face tir cu arcul etc.

cameră de dormit amenajată în turn

De asemenea, alte spaţii de cazare au fost amenajate într-o clădire din curtea castelului, cu mobilier de epocă şi obiecte sanitare din ceramică de Corund. Camerele au în spate câte o prispă de lemn vopsită în negru şi un peisaj verde pe care se înalţă frumos o veche biserică catolică, aflată încă din trecut pe domeniul castelului.

mobilier din camerele de oaspeţi

camere de oaspeţi cu prispă

veche biserică catolică

Compania Jidvei deţine 2.500 de hectare de viţă de vie, cu proprietar unic, însemnând cea mai mare plantaţie din Europa care se află în grija unui singur proprietar. Există plantaţii mai mari, dar în spatele lor sunt mai mulţi asociaţi. Compania are 4 crame, în care se produce sau se păstrează vinul: crama Tăuni (această cramă aflată într-un deal se vizitează în general de către oaspeţii cazaţi la castel, pentru că nu apare pe GPS ca locaţie şi altminteri este greu de găsit. Ea înmagazinează 5 milioane de litri de vin), crama Jidvei (este cea mai mare şi înmagazinează 22 de milioane de litri de vin), crama Bălcaci (aici se înmagazinează coniacul) şi crama Blaj (unde se păstrează rezervele de colecţie. De exemplu, vinul cu denumirea ,,Castel” este un vin de colecţie, rezervă din anul 2009).

verandă la etajul castelului

Castelul Bethlen – Haller apare pe câteva dintre soiurile de vin Jidvei.

castelul apare pe unele sticle de vin

Acest castel a fost ridicat pe locul unei vechi cetăţi (de aceea localitatea poartă numele de Cetatea de Baltă), cetate care a fost dăruită pe vremuri domnitorului Ştefan cel Mare de către regele Matei Corvin.

crama nu se închiriază pentru evenimente private

Când veţi ajunge în sat, nu îl veţi zări la prima strigare. Castelul este cocoţat pe un deal, aflat în afara localităţii. Cu maşina se poate urca până în faţa porţii de intrare, iar acolo sunt amenajate parcări. Ţineţi cont de orele de vizitare, pentru că nu se fac tururi în afara celor patru ore stabilite zilnic pentru intrare. Iar, dacă vă place atât de mult crama de la subsol şi modul în care a fost amenajată, nu încercaţi să o închiriaţi pentru vreun eveniment privat. Singura nuntă care a avut loc vreodată la castel a fost a uneia dintre fiicele proprietarului, în rest toate evenimentele care se întâmplă în crama cu pricina sunt doar în strânsă legătură cu vinul Jidvei.

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.