Cazarea la hotelul de gheaţă de la Bâlea este „de speriat“!


Hotel BaleaDeşi preţurile sunt neobişnuit de mari pentru România, iar hotelul nici măcar nu a fost construit pentru acest sezon, nu duce deloc lipsă de turişti. La această oră, singurul hotel de gheaţă din partea de sud-est a Europei este rezervat în proporţie de circa 60%, potrivit presei naţionale.
Pe site-ul oficial al hotelului de gheaţă de la Bâlea se arată că tema din acest an a hotelului va fi ,,Lumea muzicii în gheaţă”. Se ştie că în fiecare an construcţia are o temă diferită, iar camerele reflectă tema aleasă.
În acest an, turiștii vor dormi în paturi de gheață, având alături sculpturi cu vedete ale muzicii: Corina Chiriac, Holograf, Freddie Mercury și membrii trupei Queen, Elvis Presley, Michael Jackson, Prince, ABBA, Madonna, Peter Maffay, BZN și The Rolling Stones.
Cazarea într-o camera dublă costă 100 euro/noapte, iar într-un igluu preţul este de 150 euro/noapte. ,,Înainte de culcare, oaspeţii primesc saci călduroşi de dormit, deoarece temperatura medie în camerele îngheţate este între cuprinsă între -2 şi +2 grade celsius”, spun proprietarii.
Hotelul va avea 14 camere şi, separat, vor fi ridicate 6 igluuri.
Construcţia va fi începută când Lacul Bâlea va îngheţa bocnă şi va fi terminată până în data de 23 decembrie 2017.
Cei care doresc doar să admire construcţiile de gheaţă, nu şi să doarmă în ele, pot opta pentru o cazare la Cabana Bâlea, care este ceva mai ieftină, preţurile începând de la 62 euro/noapte.
Foto: http://www.hotelofice.com




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.