Ce investiție vrea să facă Primăria Șercaia pe drumul Hălmeagului


Comuna Șercaia vrea să aibă propriul parc cu panouri fotovoltaice. Investiția ar urma să asigure contravaloarea consumului pe care administrația locală îl face lunar cu energie electrică.

,,Ne trebuie două hectare de teren liber, teren situat lână o linie de medie tensiune. Am identificat acest teren pe drumul Hălmeagului, lângă linia care alimentează satele Șercaia și Hălmeag, în zona organizării de șantier. Producerea energiei electrice de căre parcul fotovoltaic ar compensa consumul de curent pe care Primăria îl are, ca de exemplu iluminatul public, funcționarea școlii etc. Adică tot curentul pe care noi îl plătim lună de lună”, a explicat primarul Cristinel Paltin.

Edilul a adăugat că administrația locală are deja un contract încheiat cu un consultant, care este pregătit să întocmească documentația pentru finanțarea parcului.

,,Avem consultantul care va redacta dosarul de finanțare, mai așteptăm doar să se schimbe legislația, căci până acum această finanțare era acordată doar sectorului privat, iar acum s-a anunțat că de aceste finanțări pot beneficia și instituțiile publice. Din câte am înțeles, vorbim de o finanțare integrală nerambursabilă”, a spus Paltin.

 

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.