Directorul Școlii Gimnaziale din Jibert a transmis către redacția noastră un drept la replică, cu privire la incidentul petrecut între cele trei eleve zilele trecute în incinta școlii.
Îl redăm mai jos (click pe poze pentru a se mări):
Vă readucem aminte că redacția noastră a publicat o știre vineri, 3 iunie, despre scandalul iscat între trei eleve minore, de 13 respectiv 15 ani, iscat în sala de clasă a Școlii Ginaziale din Jibert. Redacția noastră a primit o filmare (pe care n-o vom publica, întrucât protagonistele sunt minore), în care se vede cum cum două dintre eleve se iau de a treia, o păruie, o aruncă la pământ, iar apoi amândouă sar pe a treia cu pumnii și picioarele. Într-un final, fata trântită la pământ se ridică și se îndreaptă spre ieșirea din clasă, moment în care filmarea se oprește.
Detalii despre subiect AICI – CLICK
Incidentul a avut loc luni, 23 mai, iar acum oamenii legii fac cercetări în cadrul unui dosar penal.