Cea mai lungă noapte din an, marcată de un fenomen ceresc pe care îl vezi o dată în viață. ”Steaua din Betleem” va fi pe cer, de Crăciun, după 800 de ani


Solstiţiul de iarnă are loc luni. Durata zilei va fi de 8 ore şi 50 de minute, iar cea mai lungă noapte a anului va fi marcată de un fenomen spectaculos: planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu.

Începutul iernii astronomice este marcat de un eveniment precis, şi anume solstiţiul de iarnă, care în 2020 are loc la 21 decembrie, la 12 h 02 m, deşi, ne-am obişnuit să delimităm din punct de vedere meteorologic, anotimpul iarna de cel anterior, toamna, la 1 decembrie. În acest an solstiţiul de iarnă este marcat de o conjuncţie foarte strânsă între Jupiter şi Saturn. Cele două planete se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară. Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, pe 21 decembrie, foarte aproape de orizontul de apus.

Fenomenul numit şi Marea conjuncţie, presupune ca două planete, Jupiter şi Saturn, să apară mai aproape unul de celălalt pe cerul nopţii de 21 decembrie. Potrivit astronomilor, acestea nu au mai fost atât de aproape în ultimii 800 de ani. Pe cer, planetele vor apărea ca una singură, în partea de jos a orizontului, ceea ce va aminti de un fenomen asemănător petrecut în preajma Naşterii Domnului.

O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui.

Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricornus.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.