Celălalt sens de pe DN1 în zona Vlădeni va fi reparat numai după ce se deschide circulaţia pe Valea Oltului


Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a anunţat în weekend că au fost încheiate reparaţiile la un sens de pe DN 1 din Vlădeni, astfel că au fost ridicate şi restricţiile de circulaţie şi se poate circula pe ambele sensuri.
Iniţial, DRDP Braşov a vurt să bage în reparaţii şi celălalt sens, însă lucrările au fost amânate. „Reparaţiile vor continua pe cealaltă bandă după ridicarea restricţiilor de pe Valea Oltului”, au anunţat reprezentanţii DRDP.

 

De menţionat că în perioada 8 iulie – 8 august, DN 7, Valea Oltului, maşinile nu pot circula în intervalul 06.00 – 20.00, cu excepţia celor al instituţiilor de intervenţie, care sunt însoţite de echipaje ale constructorului. Riveranii beneficiază de două intervale speciale pentru a se putea duce/ întoarce de la serviciu. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a stabilit atunci mai multe rute ocolitoare, una dintre ele fiind DN 1.

 

Foto: arhivă

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.