Podul de la Voila – din nou în etapa avizelor de la Hidroelectrica


Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Szenner Zoltan, şi administratorul public al judeţului, Daniel Gligoraş, au analizat joi, 18 iulie, stadiul proiectelor implementate cu fonduri guvernamentale gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (Planul Naţional de Dezvoltare Locală şi Programul „Anghel Saligny”).

În ceea ce priveşte proiectele cu finanţare de la bugetul de stat, au fost analizate mai multe proiecte de modernizare a unor drumuri judeţene.
Pe listă a fost şi proiectul podului de la Voila de pe peste râul Olt, care, până la găsirea unei alte soluţii de acces, va deservi şi baza NATO de la Cincu. Astfel, conform informaţiilor actualizate ale Consiliului Judeţean Braşov „construirea unui pod nou peste Olt în localitatea Voila – proiect finanţat prin PNDL şi în care CJ Braşov şi-a asumat din fonduri proprii proiectarea şi construirea fundaţiilor (care nu au fost incluse în proiectul iniţial, n.r.), se lucrează la ultimele detalii de proiectare.

S-au făcut demersurile de obţinere a avizelor de la Hidroelectrica, Administraţia Naţională Apele Române şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, iar după depăşirea acestei etape va fi transmis ordinul de începere a lucrărilor la fundaţii”, spun colegii de la Bună Ziua Brașov. Ulterior, vor fi montate componentele metalice, aduse pe şantier în urmă cu aproximativ 2 ani.
Reamintim că pentru podul de la Voila a mai fost nevoie de avize de la Hidroelectrica (podul traversează lacul de acumulare a hidrocentralei de la Voila), pentru demolarea vechiului pod, iar acordul a fost dat după multe luni de discuţii între administraţia judeţeană braşoveană şi conducerea companiei.
Pentru un alt proiect pentru care a fost obţinută finanţarea de la bugetul de stat, prin Programul Naţional „Anghel Saligny” (DJ 104D Făgăraş – Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu), Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că este în derulare licitaţia de lucrări, fiind depuse 17 oferte.
Pe lista proiectelor finanţate de la bugetul de stat mai sunt modernizarea drumului judeţean Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei (PNDL) şi realizarea unor poduri noi, la Bod, peste pârâul Ghimbăşel (proiect derulat prin CNI) şi reabilitare şi modernizare DJ 102I Valea Doftanei (proiect preluat de CNI).




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.