,,Centrala de apartament” de la Ecoterm


Sistemul centralizat de termie s-a adaptat la necesităţile actuale. Nu de acum, ci de vreo doi ani, dar făgărăşenii nu cunosc încă pe deplin modificările. În esenţa lor, acestea înseamnă că societatea Ecoterm îi poate furniza abonatului căldură şi apă caldă respectând principiile unei centrale individuale de apartament. Adică, se plăteşte exact cât se consumă, iar aşa numita ,,taxă pe ţeavă” nu se mai percepe. Taxa respectivă, potrivit legislaţiei în vigoare, rămâne valabilă doar pentru cei care locuiesc în scări de bloc în care aceste modernizări nu au pătruns. Dar să fim mai expliciţi.

Substaţie sau modul?

caloriferModernizarea de care vorbeam presupune montarea pe scara blocului, fie a unei substaţii, fie a unor module individuale de apartament. Indifierent care dintre acestea va fi montată, jumătate + 1 dintre numărul proprietarilor de pe scară trebuie să-şi dea acordul.

Reprezentanţii societăţii Ecoterm sunt cei care vor decide de tip de instalaţie se pretează fiecărei scări în parte, după o inspectare la faţa locului.

Ce presupune substaţia?

Acolo unde pe o casă a scărilor nu este posibilă amplasarea de module individuale pentru fiecare apartament în parte, va fi montată o substaţie. Substaţia se montează oriunde se găseşte spaţiu disponibil: subsolul tehnic, uscătoria, parterul etc. La fiecare apartament se montează o cutie de contorizare, care se află în legătură cu substaţia şi care are două controare: un apometru (ce contorizează apa caldă consumată în acel apartament) şi un gigacalorimetru (ce contorizează căldura degajată în caloriferele apartamentului).

Substaţia este legată la contorul de curent de pe scară şi la conducta de apă, astfel încât foloseşte energia electrică şi apa rece din reţelele comune ale scării în cauză.

Ce presupune modulul?

Acolo unde există spaţiu într-o scară care să permită amplsarea de echipamente în dreptul fiecărui apartament, va fi adoptată soluţia modulelor individuale. Asta presupune ca fiecare apartament să aibă modulul său, care este de mărimea aproximativă a unei centrale individuale de apartament şi care este montat pe palier, în apropierea uşii de intrare în apartament.

Modul contorizează consumarea energiei termice, atât pentru prepararea apei calde, cât şi pentru încălzirea locuinţei.

Diferenţa faţă de substaţie este că, în cazul modulului, apa rece necesară pentru prepararea apei calde şi curentul se iau de la proprietar din casă, nu de pe reţeaua comună scării de bloc.

Ecoterm 2 (1)Cine plăteşte?

Poate cele mai dese întrebări când vine vorba despre modernizarea sistemului centralizat de termie sunt: ,,cât costă?’’şi ,,cine plăteşte?”

,,Toate cheltuielile cu lucrările care se execută în scara de bloc, cum ar fi amplasare substaţie ori montare module individuale, sunt suportate de societăţile Gas Energy Echoterm şi Ecoterm. Angajaţii societăţii Ecoterm execută aceste lucrări, iar modulele şi substaţiile sunt achiziţionate de Gas Energy Echoterm. Echipamentele sunt de foarte bună calitate, fiind produse sub licenţă daneză. Proprietarilor nu le mai rămâne decât să îşi facă instalaţia pe orizonatală în locuinţă şi branşarea instalaţiei interioare până la modulul individual sau cutia de contorizare de pe palier”, declară reprezentanţii SC Ecoterm S.A.

Puterea exemplului

În municipiul Făgăraş există scări de bloc care pot fi date ca exemplu în acest sens:

Blocul 11 B– str. Câmpului – substaţie (proiect pilot)

Blocul 11 D – str. Câmpului – module (proiect pilot)

Blocurile ANL (scările de la A la J) – substaţie

Gradiniţa Albinuţa – substaţie

Blocul 12, scările C şi D – str. Câmpului – substaţie

Blocul 20 – două scări – str. Câmpului – module

Blocul 4 – o scară – str. Câmpului – module

Care sunt avantajele?

Avantajele substaţiei şi a modulelor faţă de o centrală individuală de apartament care funcţionează pe gaz ţin în primul rând de considerentul financiar. Centrala cade în sarcina proprietarului, pe când echipamentele acestea sunt montate de Ecoterm. Pentru montarea unei centrale individuale este necesară întocmirea, contra cost, a unui proiect şi apoi aprobarea lui de către distribuitorul de gaze. În acelaşi timp, trebuie obţinut şi avizul de debranşare de la sistemul centralizat de termie, care se poate face numai într-un anumit interval din an (15 mai – 15 august).

De asemenea, o centrală de apartament trebuie verificată tehnic de către o firmă de service cu autorizaţie o dată la doi ani, iar o dată la 10 ani i se face o revizie generală, ambele contra cost, pe când verificările substaţiilor sau a modulelor nu se plătesc de către proprietari.

Durata de viaţă a unei centrale individuale propusă de productori este de aproximativ 15 ani, după care trebuie înlocuită pe cheltuiala proprietarului. Durata instalaţiilor montate de Ecoterm este mai mare, iar înlocuirea lor se face gratuit.

Făgărăşenii care doresc să monteze în scara lor substaţii/module vor merge să anunţe intenţia lor la sediul societăţii (str. Teiului, nr. 22A), iar reprezentanţii Ecoterm vor face o vizită la faţa locului pentru a vedea la ce tip de echipament se pretează scara.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.