Clădirea Primăriei Șercaia, construită în timpul Imperiului Austro-Ungar, are un secol jumătate vechime


Clădirea Primăriei Șercaia, veche de 150 de ani, are șanse să fie reabilitată cu bani de la Ministerul Dezvoltării. Deocamdată este trecută pe o listă sinteză a imobilelor cu risc seismic care pot primi bani pentru reabilitare.

Însă, pentru că această clădire are o vechime considerabilă, ea este socotită monument istoric de categoria B, iar reabilitarea ei trebuie să fie făcută cu rigorile prevăzute în legislație.

Sercaia

,,Ministerul Dezvoltării acordă finanțare pentru clădirile cu risc seismic. Am depus și noi documentația, întrucât consultantul a zis că ne încadrăm, aceasta a fost analizată, ni s-au cerut clarificări, le-am dat, iar apoi am fost trecuți pe o listă sinteză. Clădirea Primăriei este trecută în CF din 1874 și este propusă pentru a fi clădire istorică de tip B. Asta face ca reabilitarea ei să fie făcută pe interior, să nu fie afectat exteriorul. Dacă vom ajunge să primim finanțare pentru reabilitare și vom selecta constructorul pentru această lucrare, va trebui să mutăm activitatea Primăriei, pentru că reabilitarea poate dura câțiva ani. Găsim o soluție să ne mutăm dacă va fi cazul”, le-a explicat primarul Cristinel Paltin consilierilor locali la ultima întâlnire a Legislativului.

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.